Winmarkt – profit net de 3 milioane Euro în 2010

.

Adunarea Generală a Acţionarilor Winmarkt a reînnoit mandatul Consiliului de Administraţie, aflat în funcţie din 2009, până în octombrie 2012.

 

Consiliul de Administraţie e compus din Roberto Zoia (Preşedinte), Daniele Cabuli, Carlo Barban, Alina Beşcheret, alături de Antonio Di Berardino, CEO al companiei Win Magazin (deţinătoarea portofoliului Winmarkt) si Director General al Winmarkt Management (compania care realizează managementul centrelor comerciale Winmarkt).

 

Adunarea Generală a aprobat şi bilanţul companiei care, în ciuda înregistrării unei diminuări a veniturilor, a generat o EBITDA de 10,03 milioane Euro şi un profit net de 3,01 milioane Euro.

 

“În intervalul 2009-2010 am dezvoltat o strategie dinamică, ci nu una defensivă, în raport cu criza economică; de fapt, având certitudinea că piaţa din perioada “anilor de aur” în ceea ce priveşte dezvoltarea, ci nu neapărat din punct de vedere al performanţelor de business, nu se va mai întoarce niciodată, am vrut să pregătim Winmarkt pentru confirmarea poziţiei sale de leader pe segmentul centrelor comerciale din oraşele medii din România.

 

Pentru aceasta am consolidat reţeaua cu o atenţie sporită atât asupra aspectului imobiliar al afacerii (creşterea duratei medii a contractelor de închiriere, soliditatea chiriaşilor), cât şi a satisfacerii consumatorului final (diversificarea ofertei, în primul rând prin introducerea ancorelor alimentare). Am reuşit, astfel, să depăşim profunda criză economică cu un impact redus asupra valorii reale a portofoliului, cu o scădere de doar 4% în 2010 faţă de anul precedent”, a declarat Antonio Di Berardino, Chief Executive Officer, Win Magazin.

 

Pentru 2011 strategia Winmarkt e focalizată pe continuarea introducerii de ancore alimentare internaţionale, pe consolidarea parteneriatului în sectorul electrocasnicelor şi pe atragerea de noi branduri internaţionale în locaţiile principale ale reţelei.

 

Este prevăzută şi vânzarea a 2 proprietăţi (centrul comercial Oltul din Slatina şi clădirea de birouri Junior din Ploieşti) şi achiziţia unei clădiri de birouri în Bucureşti, care va deveni sediul central al companiei.

 

Pe de altă parte sunt programate investiţii de circa 5 milioane euro – unele deja în curs de desfăşurare – în modernizarea anumitor centre comerciale Winmarkt, buget prevăzut până la sfârşitul anului 2012.

 

Achiziţionată în aprilie 2008 de compania italiană Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), Winmarkt este cea mai extinsă reţea de centre comerciale din România, cu un portofoliu format din 15 centre comerciale şi o clădire de birouri, în 13 oraşe. IGD este o companie listată la bursa din Milano, unul dintre cei mai activi jucători de pe piaţa de real estate din Italia, cu o valoare a activelor de 1,804 miliarde Euro, conform ultimei evaluări realizate la sfârşitul anului 2010.

- Publicitate -

LPP a deschis al doilea depozit din România, dedicat vânzărilor online

Unitatea de 40.000 mp din România este al doilea centru de fulfillment gestionat de grupul polonez LPP în țara...

Al doilea Annabella Retail Park se deschide pe 1 august, la Râmnicu Vâlcea

Al doilea strip-mall Annabella Retail Park se va deschide pe 1 august la Râmnicu Vâlcea. Acesta are o suprafață...