White Star Real Estate a cumpărat Liberty Technology Park

Liberty Technology Park Cluj Napoca - White Star Real Estate

Colliers International a consiliat Fribourg Development în vânzarea complexului de birouri Liberty Technology Park din Cluj-Napoca, cumpărătorul fiind reprezentat de dezvoltatorul imobiliar White Star Real Estate și partenerul său de capital, o universitate americană de top.

Parteneriatul între un investitor imobiliar și o instituție de învățământ este o practică obișnuită în țările vestice, însă achiziția Liberty Technology Park marchează o premieră pentru piața din Cluj și din România, schimbând tipologia investitorilor prezenți pe plan local.

Liberty însumează 18.000 mp de foste spații industriale reconvertite în ultimii 6 ani de către Fribourg într-un complex modern de birouri cu aspect industrial. Parcul tehnologic include 5 clădiri de birouri clasă A, certificate BREEAM, cu tehnologii inovatoare, ecologice și eficiente energetic, cu încă 3 hectare de teren pentru dezvoltări viitoare.

Situat în partea de nord a orașului, Liberty Technology Park găzduiește chiriași de renume internațional din segmentele IT&C ș R&D, precum Siemens, IBM, Arvato și Altran. Tot aici a fost lansat acceleratorul Spherik, care își propune să ajute comunitatea locală de start-up-uri să crească la nivel internațional.

Cine este White Star Real Estate

White Star Real Estate este un dezvoltator imobiliar, property și asset manager prezent în regiunea Europei Centrale și de Est, cu birouri în Varșovia, Praga, Budapesta, București și Moscova.

Compania a dezvoltat peste 50 de proiecte imobiliare începând cu anul 1997, printre care clădiri de birouri, depozite, parcuri logistice și alte proiecte industriale, concepte de retail și mixte, precum și proiecte rezidențiale, și administrează peste 2,4 milioane mp de proprietăți comerciale.

White Star este prezent în România din 2006, cel mai important proiect dezvoltat aici fiind Lakeview, o clădire de birouri de clasă A de 25.000 mp.