Dell Technologies își anunță sprijinul pentru municipalitățile și administrațiile locale din România care doresc să acceseze voucherele oferite de către Comisia Europeană, în valoare de 15.000 euro, pentru a susține instalarea echipamentelor Wi-Fi în spații publice.
Procedura de înregistrare este posibilă în perioada 19 septembrie, începând cu ora 14:00 (ora României) și se încheie pe 20 septembrie, ora 18:00 (ora României).
Înscrierile pentru a obține voucherul sunt posibile pe website-ul proiectului WiFi4U.
Cine poate aplica?
Cuponul valoric, oferit prin inițiativa WIFI4U a Comisiei Europene va fi utilizat pentru instalarea de echipamente Wi-Fi în spații publice de pe teritoriul municipalității unde nu există conectivitate Wi-Fi gratuită.
Entitățile eligible sunt instituții publice, companiile private nefiind selectate. Lista instituțiilor eligibile este disponibilă pe website-ul proiectului.
ONU: digitalizarea și urbanizarea, trenduri la nivel global
Conform unui raport ONU, până în anul 2050 aproximativ 70% din populația globală va fi concentrată în centre urbane, comparativ cu 54% în 2014 sau 30% în 1950. Distribuirea populației în zone urbane, precum și utilizarea din ce în ce mai mare a tehnologiei informațiilor, face tranziția către digitalizare cu atât mai importantă.
Dell Technologies sprijină inițiativa Comisiei Europene WIFI4U prin soluțiile OEM Ruckus și Aerohive, configurații speciale pentru instalarea de rețele wi-fi în spații publice.
Împreună cu partenerii săi tehnologici, compania integrează în echipamentele lor conceptul de Open Networking, care va permite oricărei municipalități care folosește infrastructură de rețea Dell sau partenerilor autorizați, să instaleze, configureze și opereze aceste rețele fără cunoștințe avansate de administrare rețele.
Uniunea Europeană va finanța echipamentele și costurile de instalare (punctele de acces la internet), iar entitatea publică locală va plăti pentru conectivitate (abonamentul la internet) și întreținerea echipamentului.