Schimbările din ultimii ani și dezvoltarea tehnologiei, au creat oportunitatea perfectă pentru ca societățile comerciale și acționarii acestora să se orienteze către mediul digital în ceea ce privește conducerea companiilor.
Adoptarea alegerilor online și exercitarea voturilor electronice a membrilor ce fac parte din consiliile de administrație și adunările acționarilor reprezintă un pas important pentru cheia succesului societăților comerciale.
Voturile electronice – tendințele viitorului
Votul electronic este în prezent, o tendință care câștigă tot mai multă amploare în societatea modernă și tehnologizată înspre care ne îndreptăm.
Acesta are un potențial enorm pentru reducerea costurilor privind organizarea alegerilor și pentru a crește prezența la vot.
Se elimină astfel necesitatea tipăririi buletinelor de vot și expedierea acestora, iar acționarii companiilor pot putea vota de oriunde.
Tot ce de făcut asociații este să creeze un cont pe un soft vot electronic, apoi conectarea în aplicație și înregistrarea votului în baza de date, cu ajutorul telefonului, tabletei sau computerului.
Acționarii străini participă mai puțin la piața de capital, principalul motiv fiind distanța. Platforma pentru voturile electronice rezolvă această problemă și are scopul de a aduce mai aproape acționarii străini și de a le facilita prezența, în timp real, în luarea deciziilor importante din cadrul companiei, creând astfel o mai bună legătură între societatea comercială și acționari.
Adoptarea votului electronic înseamnă comoditate
Votul electronic prin intermediul platformei online eVote, permite participarea online la ședințele adunărilor generale ale acționarilor. Acesta permite accesul și votul controlat al tuturor membrilor AGA, nemaifiind obligatorie adunarea membrilor în aceeași locație sau împuternicirea anumitor persoane pentru a-i reprezenta pe acționarii străini. Soft-ul va genera automat și procesele verbale de ședință, alături de toate documentele obligatorii din cadrul întâlnirii.
Votul electronic este rapid, precis și are la bază liste digitale precise, actualizate rapid. Fie că ordinea de zi constă în alegerea unui director executiv, manager, fie în adoptarea anumitor proiecte, votul electronic le va permite acționarilor să voteze de la distanță, indiferent de locul în care se află, atât timp cât există o conexiune stabilă la internet.
Un vot electronic reprezintă metoda cea mai eficientă pentru acționarii ce locuiesc în străinătate, pentru cei care călătoresc sau din alte motive, nu ar putea lua parte fizic la o ședință.
Votul electronic presupune economii financiare și minimizarea greșelilor
Organizarea unei ședințe pentru participarea efectivă a tuturor acționarilor unei companii, presupune o serie largă de acțiuni, ce implică costuri semnificative. Cheltuielile pentru călătoriile și cazarea acționarilor, rezervarea locațiilor pentru ședințe, personalul pentru asistarea acționarilor și pentru pregătirea buletinelor de vot, reprezintă costuri adiționale, ce pot fi evitate prin alegerea votului electronic.
De asemenea, voturile electronice beneficiază de o mai bună acuratețe privind numărarea voturilor și ajută la evitarea greșelilor ce pot denatura rezultatele. Buletinele de vot pe hârtie pot fi pierdute sau numărate greșit, rezultatul final fiind unul care nu va avea nicio legătură cu realitatea voturilor exercitate.
Totodată, votul electronic reprezintă o soluție ecologică, ce nu are nevoie de multe resurse. Eliminând utilizarea hârtiei, imprimarea și livrarea buletinelor, se vor reduce emisiile de dioxid de carbon, ajutând mediul înconjurător.
Votul electronic pentru AGA – o soluție viabilă pentru societățile comerciale
Utilizarea votului electronic pentru AGA reprezintă una dintre cele mai bune alegeri pentru societățile comerciale, indiferent de profilul acestora. În acest fel, se facilitează accesul acționarilor, în timp real, pentru luarea deciziilor importante, privind viitorul companiilor.
Procesul de vot electronic implică utilizarea unor gadgeturi inteligente, ajutând astfel la reducerea documentelor, prin renunțarea trimiterii avizelor și buletinelor de vot către acționari, precum și pregătirea unui număr de persoane pentru primirea voturilor și numărarea lor.
În același timp, costurile administrative pentru votul prin corespondență vor fi reduse, nemaifiind necesare verificările semnăturilor și numărarea voturilor manual. Vor fi economisite costurile necesare plății resurselor umane, dar și locația unde buletinele fizice vor fi stocate.
Votul electronic constă într-un proces mai rapid și mai transparent, dar și mai eficient în ceea ce privește costurile. Toți membrii interesați, abilitați și acționarii, vor avea acces rapid și sigur, atât în ceea ce privește votarea, cât și pentru rezoluțiile urmate voturilor.
Folosind softul electronic pentru exercitarea dreptului la vot, numărarea voturilor va fi mult mai precisă, eliminând erorile umane din timpul numărării acestora. Nivelul de acuratețe va fi unul ridicat și rezultatele vor fi instantanee.
Platforma pentru vot electronic facilitează creșterea participării tuturor acționarilor companiilor. Existând posibilitatea de a vota de acasă, de la birou sau din oricare alt loc, acționarii vor lua parte, la ședințele organizate, urmărind în timp real subiectele discutate, grație fluxului audio-video din cadrul platformei.
Avantajele votului electronic pentru acționarii companiilor
Grație platformei de vot electronic pentru actionari, fiecare membru care face parte din Adunările Generale Ordinare și Extraordinare ale Acționarilor, va beneficia de posibilitatea exercitării votului de la distanță, în timp real, folosind doar un computer, tabletă sau smartphone.
Sistemul de vot electronic pentru acționari este un sistem securizat, prin intermediul căruia aceștia își pot exprima voturile privind rezoluțiile plasate pe ordinea de zi a ședințelor. Exercitarea votului poate fi făcută pentru mai multe companii în același timp, existând o transparență sporită pentru succesului fiecărui vot în parte.