Volumul investițiilor imobiliare ar putea atinge 1,2 miliarde de euro în 2022

Dacă se ajunge la această sumă ar fi un nivel record după criza economică din 2008

De la începutul anului, volumul tranzacţiilor cu active imobiliare comerciale cu o valoare de minim 5 milioane euro a totalizat aproximativ 656 milioane de euro, cu 16,5% mai mult față de aceeași perioada din 2021, arată datele JLL.

Din aceasta, 330 milioane de euro reprezintă volumul tranzacţionat în trimestrul al treilea. Observăm o creștere de 28% față de trimestrul anterior și de 26.5% față de același trimestru al anului trecut.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

În primele 9 luni din 2022, sectorul de birouri continuă să ocupe prima poziție ca pondere în volumul tranzacțiilor, cu 46,5% (305 milioane de euro), fiind urmat de retail, cu aproximativ 36% (235 milioane de euro) și de industrie, cu aproximativ 14% (89,5 milioane de euro).

Totuși, distribuția geografică este inegală, 63% din totalul tranzacţiilor înregistrate în țară în primele 9 luni din 2022 au vizat proprietăți din București, cu o valoare cumulată de 414,5 milioane de euro.

Din punctul de vedere al sursei capitalului investitorilor, cea mai pare pondere au avut-o investitorii din Africa de Sud cu 29% din total, fiind urmați de cei din România (20%), Austria (19%) și Belgia (14,6%).

CITEȘTE ȘI: Trei sferturi dintre investitorii activi pe piața de terenuri sunt optimiști

- Publicitate -

Jumătate dintre români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn

Stresul este cel mai important factor care afectează calitatea somnului românilor, fiind menționat de 52% dintre respondenții unui studiu...

Ce cheltuieli poți deduce ca PFA? Lista completă și exemple practice

În calitate de Persoană Fizică Autorizată (PFA), trebuie să înțelegi care sunt cheltuielile pe care le poți deduce pentru...