Volumul de colete intrate în România din țările UE s-a dublat

Vânzările cross-border au crescut cu 75% de la începutul anului și până în prezent, față de ultimele luni din 2019, pe fondul creșterii comenzilor online, dar și a îmbunătățirii serviciilor de livrare, potrivit Coletăria.ro.

Situația generată de măsurile de combatere a răspândirii COVID-19 în România a generat o creștere semnificativă a comenzilor din afara țării, astfel că, în primele 5 luni ale anului, volumul de colete intrate în România din țările UE s-a dublat.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

Comercianții din România s-au orientat către marketplace-urile din Europa

Comercianții din România s-au orientat către marketplace-urile din Europa, odată cu dezvoltarea acestui segment,  fapt care a dus la creșterea considerabilă a vânzărilor pe cross-border. În prezent, la nivelul pieței locale, din volumul total de livrări, 20% reprezintă comerț cross-border și 80% intern.

În primă fază, comercianții din România vizează diaspora, care reprezintă un segment considerabil de cumpărători.

Cele mai accesibile piețe sunt, în primul rând, țările vecine – Ungaria și Bulgaria, dar și Germania, Cehia, Polonia, UK, Italia și Spania, unde prețul transportului este accesibil, atât pentru magazinele din România, cât și pentru clienții din țările respective, unde există comunități mari de români și marketplace-uri stabile.

Printre cele mai des întâlnite tipuri de produse livrate din România în afară regăsim produsele din următoarele segmente: cărți, Health & Beauty, Fashion, produse pentru copii, jucării, articole sportive, gaming și accesorii IT.

Printre cele mai comercializate produse din străinătate în România se numără:  IT&C, foarte multe produse din categoria fashion, accesorii, gadgeturi, produse Health & Beauty, produse pentru copii, articole sportive, Home & Deco, auto-moto.

Coletăria.ro continuă extinderea rețelei de puncte de pick-up, oferind magazinelor online o soluție de transport a coletelor, cu prețuri începând de la 6 lei/colet, mai mici, în medie, cu până la 40% față de prețul competitorilor. Recent, a lansat și serviciul de livrare la domiciliu și a crescut numărul de pick-up point-uri din magazinele de service GSM și de printing.

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

Jumătate dintre români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn

Stresul este cel mai important factor care afectează calitatea somnului românilor, fiind menționat de 52% dintre respondenții unui studiu...

Ce cheltuieli poți deduce ca PFA? Lista completă și exemple practice

În calitate de Persoană Fizică Autorizată (PFA), trebuie să înțelegi care sunt cheltuielile pe care le poți deduce pentru...