Veniturile Medicover și Synevo din România au crescut cu 19,3%

Medicover, companie listată la Bursa din Stockholm, prezintă raportul financiar interimar pentru T3/2017 și raportează o creștere a veniturilor de 17,2% în primele nouă luni ale anului față de aceeași perioadă a lui 2016, la 427,5 milioane de euro.

„Evoluția din al treilea trimestru ne confirmă obiectivele, printr-o dezvoltare organică solidă și o creștere importantă a marjei pentru ambele divizii” a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover. Asistăm în continuare la o dezvoltare stabilă a piețelor din Polonia și România, unde înregistrăm cerere semnificativă pentru serviciile pe care le oferim și nu estimăm schimbări majore ale condițiilor de piață”, a continuat acesta.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

În primele nouă luni ale anului, divizia de Servicii Medicale a înregistrat o creștere a veniturilor de 16,1%, până la 209,3 milioane de euro. De asemenea, divizia de Servicii de Diagnostic a avut venituri mai mari cu 18,5%, de 225,4 milioane de euro.

În România, în perioada ianuarie – septembrie 2017, Medicover (reprezentată de Medicover România și Synevo România) a înregistrat o creștere a veniturilor de 19,3%, până la 55 milioane de euro (față de 46,1 milioane de euro în primele nouă luni ale lui 2016).

„În trimestrul trei Medicover România continuă să își atingă obiectivele pentru îndeplinirea planurilor sale de dezvoltare. Achiziția Iowemed, rețeaua de vârf din județul Constanța este o componentă strategică a planurilor noastre. Vom continua să căutăm oportunități care completează gama actuală de servicii. Sunt foarte mulțumit de contribuția Romaniei la rezultatele generale Medicover, deoarece am atins pragul istoric de 1 milion membri, susținând astfel angajamentul nostru de a  investi în serviciile medicale de cea mai înaltă calitate pe care le oferim pacienților noștri”, a declarat Adrian Peake, director general Medicover România.

„Synevo România a menținut ritmul ambițios de dezvoltare din acest an, în special în ceea ce privește extinderea gamei de servicii de diagnostic de laborator de ultimă generație. Astfel, în luna septembrie, am inaugurat primul nostru departament de histopatologie digitală și continuăm să ne dedicăm în totalitate pentru a veni în sprijinul medicilor și pacienților”, a spus Laurențiu Luca, director general Synevo România.

- Publicitate -

Jumătate dintre români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn

Stresul este cel mai important factor care afectează calitatea somnului românilor, fiind menționat de 52% dintre respondenții unui studiu...

Ce cheltuieli poți deduce ca PFA? Lista completă și exemple practice

În calitate de Persoană Fizică Autorizată (PFA), trebuie să înțelegi care sunt cheltuielile pe care le poți deduce pentru...