All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

sâmbătă, 17 aprilie, 2021
-PUBLICITATE-

Vârsta medie la prima căsătorie, 28,3 ani la femei şi 31,6 ani la bărbaţi

În anul 2019, rata nupţialităţii a fost de 5,8 căsătorii la 1000 locuitori, arată o analiză a Institutului Național de Statistică.

Din totalul de 128.610 căsătorii, cele mai multe s-au oficiat în luna august (23.044 căsătorii), iar cele mai puţine în luna februarie (5.306 căsătorii).

România se situează printre ţările cu o nupţialitate mai ridicată decât media europeană. În UE-28, rata nupțialității a fost în anul 2016 (ultimul an pentru care este calculat indicatorul la nivel european) de 4,4 la mie.

Vârsta medie la căsătorie în anul 2019 se menţine la valoarea din anul 2018 în cazul femeilor (30,6 ani), dar cunoaşte o tendinţă de scădere la bărbaţi de la 33,8 ani în anul 2018, la 33,7 ani în anul.

Vârsta medie la prima căsătorie a scăzut, de asemenea, în anul 2019. Vârsta medie la prima căsătorie a fost de 28,3 ani la femei şi 31,6 ani la bărbaţi.

În anul 2019, s-au înregistrat 30.197 divorţuri, cu o rată a divorţialităţii de 1,4 divorţuri la 1000 locuitori.

Ponderea primului divorţ în numărul total al divorţurilor a fost de 93,9% pentru femei şi de 93,5% pentru bărbaţi.

Din acestea, femeile din grupa de vârstă 30-34 ani (19,2%) şi bărbaţii din grupa 40-44 ani (20,0%) au avut cea mai mare pondere.

Vârsta medie la divorţ a fost de 39,5 ani pentru femei şi 43,2 ani pentru bărbaţi.

- PUBLICITATE -

TREBUIE SĂ CITEȘTI