65 de unităţi din ansamblul Linda Residence au fost vandute de la inceputul anului 2011.
Complexul este amplasat în Sectorul 3 al Capitalei, pe Sos Industriilor, in aproprierea fostei uzine Republica si la distanta mica de statia de metrou cu acelasi nume.
Din cele 226 de locuinţe în cadrul proiectului, mai sunt disponibile spre vânzare aproximativ o sută, peste 90 de familii mutându-se deja în locuinţele achiziţionate.
Linda Residence este format din opt clădiri cu un regim de înălţime P+2+M.
Preţurile garsonierelor din cadrul proiectului sunt cuprinse între 43.190 şi 48.900 de euro plus TVA, apartamentele de două camere au preţuri cuprinse între 56.330 şi 75.500 de euro plus TVA, cele de trei camere au preţuri medii de 89.000 de euro plus TVA, iar cele de patru camere sunt oferite la vânzare cu 109.900 euro plus TVA.
„Ritmul de vânzări este unul bun pentru perioada actuală, iar pe piaţa apartamentelor noi se observă semne de stabilizare, în special în ceea ce priveşte proiectele destinate clasei medii, care au preţuri similare celor stabilite prin baremul Prima Casă. Estimăm că vânzările vor fi încheiate în vara anului viitor, ţinând cont de faptul că proiectul este finalizat, cu peste 90 de familii mutate în locuinţe, şi de interesul arătat de potenţialii cumpărători”, declara Peter Savateev, director general RRG Estate, dezvoltatorul Linda Residence.
Mai multe detalii ddespre proiect gasiti aici.