În 2021 s-a înregistrat o creștere cu 72% în valoarea comenzilor plasate, respectiv de 48% în numărul acestora, arată datele MerchantPro.
Luna decembrie a adus creșteri semnificative și la nivel coșului mediu, care a crescut cu aproape 30% față de anul precedent. La nivel de an, creșterea a fost de 18%.
În rețeaua MerchantPro, creșterea în valoarea comenzilor a fost de 99% YoY în decembrie 2021.
Cea mai mare comandă plasată în decembrie din punct de vedere valoric a fost de peste 60.000 euro, reprezentând investiții în echipamente specializate din HoReCa.
Din perspectiva numărului de produse, comanda cea mai diversificată a avut 300 produse din segmentul food&beverages.
Cea mai activă zi din punct de vedere al comenzilor a fost luni, 13 decembrie, când s-au plasat peste 15.000 de comenzi.
La nivelul întregii luni, creșterea valorii medii a coșului de cumpărături a fost de 27% YoY, în timp ce media la nivel de an a fost de +18% față de 2020.
În topul celor mai dinamice orașe din punct de vedere al numărului de comenzi plasate s-au numărat, în afară de București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Cele mai multe comenzi s-au plasat pe magazinele din segmentul IT&electronice (+214%).
O dinamică pozitivă s-a înregistrat și în magazinele din segmentele fashion, articole și echipamente sportive și home&deco.
Cele mai active domenii în 2021
În 2021, una dintre cele mai mari creșteri s-a înregistrat la nivelul segmentului IT&electronice, +58% în numărul comenzilor și o creștere de 50% în valoarea coșului mediu.
O dinamică pozitivă accelerată se menține și la nivelul segmentului home&deco, cu creșteri de 41% în numărul comenzilor și 89% în valoarea acestora.
Eevoluții semnificative s-au înregistrat la nivelul magazinelor de pe platforma Merchant Pro și pe segmentul beauty, articole și echipamente sportive și fashion.