Unu din patru copii a fost amenințat cu bătaia în social media

18.2% dintre copii stau aproape toată ziua, chiar și la școală, pe rețelele sociale, iar 38.6% stau aproape toată ziua, cu excepția programului de școală

Unu din patru copii a fost amenințat cu bătaia pe rețele de socializare, iar unu din 10 este jignit, zilnic sau de cel puțin două ori pe săptămână, online.

În același timp, dintre copiii care au fost amenințați sau jigniți, 36% nu vorbesc cu niciun adult sau prieten despre problemele prin care trec, arată un sondaj World Vision.

Dintre cei care vorbesc despre problemele lor: 44% aleg să le spună părinților, 27.7% prietenilor sau colegilor de clasă.

Doar 9% ar vorbi cu profesorii, deși 65% dintre copii spun că profesorii le-au vorbit la clasă despre bullying, jigniri și alte umilințe.

Cât timp petrec copiii pe rețelele de socializare

18.2% stau aproape toată ziua, chiar și la școală, pentru că orele îi plictisesc, iar 38.6% stau aproape toată ziua, cu excepția programului de școală.

Un procent de 40,2% dintre copii stau maximum două ore pe zi și doar 3% nu au cont pe nicio rețea de socializare.

Copiii sunt expuși zilnic la postări / comentarii negative în social media

Mai mult, 44% dintre dintre copii văd zilnic sau cel puțin de două ori pe săptămână postări sau comentarii pe rețelele de socializare care îi fac să se simtă mai triști sau nervoși.

Dintre aceștia, peste 26% văd zilnic conținut care le produce astfel de stări emoționale negative. 

Un procent enorm de 58.7% dintre copii spun că alți utilizatori se iau de ei sau chiar îi jignesc pentru conținutul pe care îl postează.

În plus, 28.8% dintre copii sunt afectați când văd pe rețelele de socializare alți copii care afișează o viață mai bună decât a lor.

Mau mult, 18% dintre copii sunt afectați pentru că primesc mai puține like-uri sau au mai puține vizualizări la conținutul pe care îl distribuie față de cât se așteptau. 

Copiii fac challenge-uri pe TikTok pentru popularitate și pentru a nu fi respinși de prietenii lor 

Aproape 14% dintre copiii și adolescenții respondenți fac challeguri pe TikTok.

Dintre aceștia, peste jumătate (54%) spun că nu le plac provocările, dar le fac pentru a nu fi respinși de prietenii lor sau pentru a fi acceptați într-un nou grup.

Ceilalți fac provocări care sunt în trenduri pentru a le crește popularitatea pe internet și să aibă cât mai multe vizualizări (23%).

Tot atâția fac provocări ca să se simtă mai apreciați de colegii și prietenii lor. 

CITEȘTE ȘI: Postările pe rețelele sociale îți pot afecta în mod direct viața „reală”

- publicitate -