Undelucram.ro vrea să atragă o investiție de 600.000 euro pe SeedBlink

Undelucram.ro vizează să atragă 600.000 euro prin platforma de investiții SeedBlink. Listarea are loc pe 17 mai pentru membrii Seedblink Elite și Classic.

Listarea pentru toți utilizatorii platformei va avea loc pe 20 mai.

Runda este susținută de fondul de investiții GapMinder și Oana Ciornei, managing partner al Amrop, aceștia alocând 100.000 de euro din suma targetată.

GapMinder și Oana Ciornei au mai investit în Undelucram în 2019 suma de 300.000 de euro. De asemenea, compania a mai atras o finanțare de 150.000 de euro în 2017.

Venituri de un milion de euro în regiune la final de 2022

Undelucram este o rețea regională de platforme de employer branding și recrutare online, aceasta fiind lansată în 2011 de către Costin Tudor (39 de ani).

Platforma oferă informații despre angajatori, salarii, beneficii și modul în care se desfășoară interviurile de angajare.

Investiția targetată pe SeedBlink va fi utilizată timp de un an pentru creștere regională și dezvoltarea algoritmilor de machine learning și job matching.

Platforma are peste 750.000 de utilizatori la nivel regional și targetează să ajungă la aproximativ un milion la sfârșitul acestui an.

De asemenea, managementul Undelucram mizează pe venituri de un milion de euro în regiune la finalul anului 2022.

Undelucram a ajuns în șase țări

Compania s-a extins începând cu 2019 în Grecia, Ungaria, Cehia și Republica Moldova, iar în 2020 și-a început operațiunile în Ucraina, Bulgaria și în Polonia.

Comunitatea funcționează pe un model business-to-business bazat pe abonament anual, iar serviciul este atât în zona de Employer Branding, cât și în cea de recrutare online.

Platforma are la bază algoritmi de machine learning și date agregate despre utilizatori, date care potrivesc interesele candidaților din piața muncii cu cele ale angajatorilor.

- Publicitate -

8 din 10 români riscă să își piardă dinții de la vârsta de 40 ani

Parodontoza a devenit cea mai întâlnită afecțiune în România, astfel că 8 din 10 persoane care ajung în cabinetul...

Retailerul polonez HalfPrice pregătește un magazin în AFI Brașov

Retailerul polonez HalfPrice pregătește deschiderea unui magazin de două etaje în AFI Brașov. Este a treia unitate din centrele...