Un sfert dintre români cheltuiesc până la 60% din venituri cu locuința

Pentru 25,52% dintre români, cheltuielile cu locuința ocupă 40-60% din venituri. Totuși, tinerii sub 25 ani au cheltuieli minime cu aceasta: 24% dintre ei alocă sub 20% din venituri.

În acest context, încep să fie mult mai atenți și prudenți în ceea ce privește alte tipuri de cheltuieli care pot afecta bugetul familiei (ex. vacanțe, ieșiri în oraș etc.) rezultă dintr-un sondaj CEC Bank.

66,43% dintre respondenți declară că obișnuiesc să-și urmărească bugetul lunar, numărul acestora fiind în creștere (cu circa 3%) față de primul trimestru al acestui an.

Ponderea este mai ridicată – circa 75% – în rândul celor peste 55 de ani. Tinerii îmbrățișează mai greu acest obicei – doar 55% din cei sub 25 de ani au obiceiul de a-și urmări bugetul în mod frecvent. 

Interesant, doar 61,88% dintre românii cu venituri sub 2.500 lei / lună au obiceiul să-și urmărească bugetul de venituri și cheltuieli, cifră sub media de 66,43% la nivel de populație.

La polul opus, cei care au venituri mari (de peste 10.000 lei pe lună) sunt cei mai atenți cu bugetul (72,55% dintre ei sunt atenți la costuri). 

CITEȘTE ȘI: România ocupă ultimul loc în UE și la educație financiară

- Publicitate -