Lidl extinde susținerea acordată Asociației Little People, prin campania „Un leu pentru Leul Curajos”.
Astfel, pentru fiecare articol achiziționat din rechizitele școlare marcate cu simbolul Leului Curajos, Lidl România donează câte un leu către Asociația Little People. Prin campania „Un leu pentru Leul Curajos”, desfășurată în perioada 25 august – 14 septembrie, compania dorește să extindă susținerea oferită copiilor și adolescenților internați în centrele oncopediatrice din țară cu care organizația colaborează.
În continuarea parteneriatului dintre Lidl România și Asociația Little People, inițiat prin donația de 100.000 de euro pe care compania a oferit-o organizației, Lidl demarează, în perioada 25 august – 14 septembrie, campania „Un leu pentru Leul Curajos”. Așadar, pentru fiecare dintre rechizitele școlare selecționate, achiziționate din magazinele Lidl, compania donează câte un leu către Asociația Little People, pentru susținerea copiilor și adolescenților care luptă cu cancerul în spitalele din România.
Împreună putem colora povestea Leului Curajos, cu ajutorul instrumentelor de scris și desenat (13.99 lei/set), disponibile în 6 modele, și putem contura povestea celor peste 2.000 de copii și adolescenți care beneficiază de sprijinul specializat al oganizației cu setul de finelinere (7.99 lei/1 set). Toate acestea, alături de multe alte produse, ne vor ajuta să continuăm misiunea Leului Curajos.
„Copiii și adolescenții cu afecțiuni oncologice ne arată în fiecare zi ce înseamnă curajul. Iar noi dorim să le oferim sprijinul necesar pentru ca ei să se poată familiariza cu transformările pe care le presupune un astfel de tratament și care, de multe ori, se întâmplă să le inducă acestora un puternic sentiment de teamă. Dorim să le dedicăm campania „Un leu pentru Leul Curajos”, pentru care am ales rechizitele școlare, un simbol al copilăriei trăite fără teamă, cum ne dorim să fie și cea a copiilor internați în centrele de oncopediatrie din România. Ne-am bucura să îi avem alături de noi pe clienții noștri, așa cum s-a întâmplat cu fiecare campanie pe care am desfășurat-o de-a lungul celor cinci ani de prezență în România,”, a povestit Maria Pârvuleasa, PR&CSR Manager Lidl România.