Un cercetător român, câştigător al unui grant de 1.5 milioane de euro

Comisia Europeană a anunţat rezultatele concursului din acest an pentru obţinerea de granturi oferite de Consiliul European pentru Cercetare (ERC) cercetătorilor aflaţi la începutul unei cariere independente. Dr. Alexandru Tomescu, cercetător în ştiinţe computaţionale la Universitatea din Helsinki, a primit un grant de 1.5 milioane de euro din partea ERC.

Proiectul său, „Algoritmi siguri şi compleţi pentru bioinformatică (SAFEBIO)”, va aduce contribuţii semnificative în analiza datelor din secvenţierea ADN, o tehnologie care poate fi folosită în diagnosticul medical.

Parte a programului UE pentru cercetare şi inovare Orizont 2020, granturile pentru cercetători aflaţi la începutul unei cariere independente au o valoare totală de 621 de milioane de euro, şi au fost acordate unui număr de 408 oameni de ştiinţă, pentru a-i ajuta să îşi constituie propriile echipe şi să desfăşoare activităţi de cercetare de pionierat în diverse discipline, generând, astfel, aproximativ 2.500 de locuri de muncă pentru bursieri titulari de doctorate, doctoranzi şi alţi angajaţi.

Activităţile de cercetare vizate de aceste granturi se vor axa pe diferite subiecte, precum: studierea modului în care alimentele de origine vegetală provenite din păduri ar putea oferi soluţii de reducere a foametei la nivel mondial; evaluarea intensităţii, a frecvenţei şi a distribuţiei modului în care creşte nivelul mării în Europa; investigarea modului în care companiile de tehnologie îşi promovează produsele şi urmăresc să obţină încrederea consumatorilor; sau elucidarea abilităţilor de supravieţuire ale organismelor unicelulare.

SAFEBIO, proiectul câştigător

Ca şi în viaţa reală, multe dintre chestiunile analizate de cercetători sunt pline de incertitudini. În ştiinţa computaţională, de regulă abordarea este de a vizualiza şi a analiza toate soluţiile posibile la o problemă, în speranţa de a găsi printre ele pe cea corectă. Cu cât se lucrează însă cu mai multe date, cu atât această abordare devine mai puţin realistă. Datorită noului său grant ERC pentru cercetători debutanţi, dr. Alexandru Tomescu, de la Universitatea din Helsinki, va fi în măsură să soluţioneze această incertitudine. Ideea sa este să studieze acele părţi ale unei soluţii care sunt comune tuturor răspunsurilor la o problemă computaţională. Teoretic, aceste soluţii parţiale sunt „sigure”; conţin informaţii probabil corecte.

Această abordare este deja utilizată experimental, dar dr. Tomescu va fi primul care o va aborda analitic. Activitatea sa va fi deosebit de utilă pentru analiza datelor din secvenţierea ADN întrucât această tehnologie evoluează de la laborator la diagnostic medical. 

Mai multe informaţii despre granturile destinate cercetătorilor aflaţi la începutul unei cariere independente sunt disponibile în comunicatul de presă al ERC.

Granturile ERC destinate cercetătorilor aflaţi la începutul carierei se acordă oamenilor de ştiinţă de orice naţionalitate, cu experienţă de doi până la şapte ani de la obţinerea doctoratului (sau a unei diplome echivalente) şi cu un istoric ştiinţific solid. 

- Publicitate -

O bună parte din români folosesc aplicații de AI cel puțin săptămânal

Un procent de 40% dintre românii din mediul urban folosesc aplicații de AI cel puțin săptămânal, iar 28% la...

Dimitrie Pompeiu, zona de birouri cea mai căutată în primul trimestru din 2024

După primele 3 luni ale anului curent sectorul de birouri din București înregistrează o creștere în cea ce privește...