Legea darii in plata este una dintre initiativele legislative gandite in special pentru sprijinirea acelor persoane care au contractat un credit la banca pentru locuinta si nu mai pot suporta costurile pe care le presupune acesta.
Intr-un astfel de caz, exista posibilitatea de stingere a datoriilor izvorate din contractul de credit prin cedarea dreptului de proprietate al locuintei in favoarea bancii.
Astfel, darea in plata reprezinta o procedura complexa, ale carei aspecte multiple iti pot fi explicate de catre un avocat Iasi specializat in Drept civil.
Ce prevede legea?
Textul legislativ care reglementeaza aceasta procedura este Legea nr. 77 din 28 aprilie 2016, privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, text publicat in Monitorul Oficial nr. 330 din 28 aprilie 2016.
Toate situatiile posibile sunt explicate in 12 articole, care iti pot fi explicate de un avocat din Iasi. Articolul 4 este cel care vorbeste despre conditiile ce trebuie indeplinite, in mod cumulativ, pentru stingerea unei creante prin procedura darii in plata:
• creditorul si consumatorul trebuie sa faca parte din categoriile prevazute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislatia speciala. Alineatul la care se face referire prevede ca „prezenta lege se aplica raporturilor juridice dintre consumatori si institutiile de credit, institutiile financiare nebancare sau cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor“.
• cuantumul sumei imprumutate, la momentul acordarii, nu trebuie sa fi depasit echivalentul in lei al 250 000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de catre Banca Nationala a Romaniei in ziua incheierii contractului de credit;
• creditul trebuie sa fi fost contractat de consumator cu scopul de a achizitiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinatie de locuinta sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, sa fie garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta;
• consumatorul nu trebuie sa fi fost condamnat printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.
Este prevazuta si situatia in care executarea obligatiilor asumate prin contractul de credit a fost garantata cu doua sau mai multe bunuri. In acest caz, in vederea aplicarii procedurii prevazute de prezenta lege debitorul va oferi in plata toate bunurile ipotecate in favoarea creditorului.
Un avocat din Iasi te poate pune la curent si cu modul in care textul legislativ din 2016 a fost modificat si completat prin Legea nr. 52 din 13 mai 2020, publicata in Monitorul Oficial nr. 38 din 13 mai 2020.
Posibilitatea de contestare a darii in plata
Un avocat din Iasi te poate ajuta inclusiv in cazul contestarii darii in plata. Astfel, articolul 7 din Legea 77/2016 prevede faptul ca, in termen de 10 zile de la data comunicarii notificarii emise in conformitate cu dispozitiile articolul 7, creditorul poate contesta indeplinirea conditiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de lege cu ajutorul unui avocat dare in plata.
Chiar daca textul de lege prevede judecarea in procedura de urgenta, in practica se ajunge ca, din cauza volumului mare de dosare inregistrate, primul termen sa fie stabilit la aproximativ 2-3 luni din momentul inregistrarii contestatiei.
Intr-un cabinet de avocat Iasi se cunosc deja aspectele cel mai frecvent invocate de banci pentru contestarea darii in plata. Prin urmare, sunt definite mai multe strategii de aparare a debitorilor, care isi dovedesc in mod constant eficienta.
Apeleaza cu incredere la un avocat specializat in darea in plata, astfel incat legea sa lucreze in favoarea ta!