Cetățenii din Marea Britanie și Ucraina, care au intrat în România în lunile martie și aprilie, au fost străinii care au cheltuit cel mai mult în țara noastră.
Împreună, aceștia au realizat 123.581 de tranzacții cu cardul în valoare de aproape 16,5 milioane lei, conform datelor Global Payments.
În luna aprilie, cetățenii americani au ocupat a doua poziție, cu 3,3 milioane lei cheltuiți în țara noastră, în timp ce germanii au ocupat locul 4, atât în luna aprilie cât și în luna martie.
Turiștii și expații din Marea Britanie au cheltuit cei mai mulți bani în România, în lunile martie și aprilie, totalizând plăți cu cardul de peste 9,3 milioane lei.
Dacă în luna aprilie britanicii au fost pe primul loc (cu 5,4 milioane de lei), în martie, cetățenii ucraineni au fost cei care au cheltuit cei mai mulți bani în România.
A fost înregistrat un record de 4,25 milioane lei și aproape 34 de mii de tranzacții realizate prin serviciile și tehnologia Global Payments.
Cheltuielile record ale cetățenilor ucraineni sunt, desigur, legate de numărul mare de refugiați care au ajuns în România, în lunile martie și aprilie.
Conform Poliției de Frontieră, de la declanşarea crizei umanitare provocată de războiul din Ucraina (24.02.2022), până la data de 08.05.2022, au intrat în România 891.726 de cetăţeni ucraineni.
De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 926.255 ucraineni.
În medie, în luna martie, cetățenii ucraineni au cheltuit peste 125 de lei la fiecare tranzacție, scăzând la 108 lei per tranzacție, în luna aprilie 2022.
Potrivit Global Payments, cetățenii ucraineni au plătit cu cardul, în principal, produse achiziționate din supermarketuri și farmacii.
De asemenea, au mai cumpărat combustibil, ulei pentru motor sau alte consumabile și articole auto, dar au plătit și pentru haine sau cazare.
Turiștii și expații britanici au realizat tranzacții medii de 138,5 lei în luna martie și de aproximativ 154 de lei, în luna aprilie.
Cehii conduc topul tranzacțiilor medii realizate de străini în România
Cehii sunt cei care au realizat cele mai mari tranzacții medii cu cardul în România – de aproape 1.900 de lei în luna martie și de peste 1.600 de lei în aprilie.
Aceștia au realizat, în special, plăți în scop de business, dar sunt pe locul 6 în topul străinilor care au cheltuit bani în România.
Cetățenii din Ungaria au realizat plăți cu cardul în valoare de 915.740 lei, cei din Republica Moldova au cheltuit 477.891 lei, iar bulgarii aproximativ 371.876 lei.