Tradeville: MedLife are capacitatea de a genera valoare pentru acționari

Medlife și-a îmbunătățit capacitatea de a genera valoare adaugată pentru acționari și se află într-o continuă perioadă de expansiune, vizând dezvoltarea unui complex medical modern, arată o analiză Tradeville, bazată pe rezultatele financiare preliminare pentru 2019 ale furnizorului de servicii private de sănătate.

Mai exact, MedLife și-a majorat cifra de afaceri în 2019 cu 21,8% față de nivelul din anul precedent, ajungând la 967,38 mil. RON, datorită evoluției pozitive la nivelul tuturor segmentelor de activitate a Grupului.

Conform analiștilor Tradeville, segmentul cu cel mai ridicat ritm de creștere a cifrei de afaceri este cel de Stomatologie, care a crescut cu 33,7%, în timp ce pe următoarele poziții se situează segmentele Spitale și Clinici, care au înregistrat un avans de 32,2%, respectiv 26,6%.

Cu toate acestea, segmentul Clinici are, în continuare, cea mai mare pondere în cifra de afaceri a MedLife, de 31%, în creștere cu 2 puncte procentuale față de 2018. Segmentul s-a majorat odată cu achiziția mai multor clinici și prin inaugurarea a două noi hyperclinici în București și Galați.

Mai mult, MedLife a înregistrat o creștere cu 26,7% a profitului net în 2019, față de anul precedent, ajungând la 20,82 mil. RON și o evoluție pozitivă a profitului operațional de +49%, până la suma de 56,37 mil. RON. Totuși, furnizorul de servicii private de sănătate a înregistrat pierderi la nivelul rezultatului financiar de 27,4 mil. RON, cu 87,9% mai mari decât în 2018.

Datoriile curente ale companiei au fost în valoare de 342,53 mil. RON în 2019, în creștere cu 43,3% față de anul precedent.

În ceea ce privește datoriile pe termen lung, grupul a ajuns la un total de 449,04 mil. RON, cu peste jumătate (56,7%) mai mult decât în 2018, pe fondul unor achiziții importante desfășurate de companie anul trecut.

Compania MedLife este listată pe segmentul principal al Bursei de Valori București.

- publicitate -

trebuie să citești