Cumpărarea unei noi locuințe reprezintă o investiție pe termen lung, însă, nu multe persoane își permit să cumpere o proprietate cu banii pe loc.
Așa că tot mai mulți cumpărători apelează la varianta creditelor imobiliare, care reprezintă o soluție rapidă pentru a putea achiziționa o nouă locuință. Însă, creditele imobiliare sunt de mai multe tipuri, fiecare având propriile reguli, așa că este important să alegi împrumutul care se potrivește cel mai bine nevoilor tale.
Creditul ipotecar
Creditul ipotecar este cea mai populară variantă de credit imobiliar, fiind acordat de instituțiile bancare cu scopul achiziționării unei proprietăți rezidențiale. Un astfel de împrumut se acordă în general pentru o perioadă de 30-35 de ani, iar acest lucru poate fi un avantaj de luat în seamă, deoarece timpul de rambursare este unul mare, ceea ce înseamnă rate mult mai mici.
Totuși, pentru a obține pentru un asemenea credit este necesar să ai în cont un avans de peste 15% din valoarea imobilului pe care ți-l dorești, în cazul în care optezi pentru un împrumut în lei.
În cazul creditului ipotecar, banca se va asigura că proprietatea pe care dorești să o cumperi este evaluată corespunzător, astfel încât să nu existe riscul unei supraevaluări.
Iar în cazul în care dosarul tău nu respectă toate condițiile impuse de bancă, creditul va fi aprobat doar dacă vor fi confirmați mai mulți co-debitori, care pot oferi o garanție în numele tău.
Înainte de a aplica pentru un credit ipotecar este bine de știu că o proprietate ipotecată va putea fi închiriată sau vândută doar cu acordul băncii.
Creditul la dezvoltator
O altă variantă de credit imobiliar este cel oferit direct de dezvoltatorul imobiliar. Astfel, achiziționezi proprietatea și plătești ratele direct la dezvoltator, pentru o perioadă mai scurtă de timp, și o dobândă aferentă. În general, acest tip de credit este acordat în cazul proprietăților care sunt încă nu sunt finalizate.
Însă, poți opta și pentru varianta de a-ți construi o casă într-un anumit cartier, cumpărând teren acolo prin credite oferite în regim de Private Banking. Spre exemplu, poți opta pentru un credit în regim de Private Banking pentru achiziționarea unui teren de construcție în Dumbrava Vlăsiei.
Programul „Noua Casă”
După ce programul de creditare „Prima Casă” s-a bucurat de un imens succes, Guvernul României a lansat în 2020 un nou program similar, denumit „Noua Casă”.
Prin intermediul acestui program de creditare sunt sprijiniți tinerii care dorec să își achiziționeze o locuință nouă, putând aplica pentru un împrumut ipotecar cu un avans mult mai redus, de doar 5% din valoarea proprietății.
Programul „Noua Casă” vine cu o serie de reguli, iar pentru un asemenea credit pot aplica doar tinerii care nu dețin o proprietate, sau care nu dețin o proprietate mai mare de 50 mp. De asemenea, persoanele care aplică pentru un astfel de împrumut nu trebuie să aibă în derulare un alt credit ipotecar.
Un alt detaliu important de reținut în cazul în care optezi pentru un credit prin programul „Noua Casă” este faptul că locuința pe care o vei achiziționa nu va putea fi înstrăinată în primii cinci ani.
Așadar, acestea sunt tipurile de credite imobiliare pe care le poți lua în calcul în cazul în care îți dorești să achiziționezi o nouă locuință. Înainte de aplica pentru un asemenea împrumut ar fi indicat să analizezi foarte bine fiecare situație, pentru că fiecare împrumut vine cu propriile sale reguli.
Calculează cu atenție dobânzile impuse de bănci, ratele pe care le vei avea de plătit și perioada de rambursare, astfel încât să poți lua cea mai bună decizie în momentul în care vei achiziționa proprietatea pe care ți-o dorești.