TenarisSilcotub investește într-o nouă linie care deservește industria auto

În urma unei investiții de 5,5 milioane de dolari, TenarisSilcotub a inaugurat, în fabrica din Zalău, o linie de componente pentru airbag de ultimă generație, unicat în Europa, în care testarea componentelor este 100% automatizată.

Noua linie include, pe lângă echipamente de precizie pentru fabricarea inflatoarelor pentru airbag, o instalație de control unicat, prototip dezvoltat de către echipa R&D Tenaris ce înglobează metode multiple de control.

Cu această nouă linie TenarisSilcotub își dublează capacitatea de producție de componente pentru airbag, pentru a deservi clienții din sectorul sistemelor de siguranță pentru autovehicule precum Autoliv.

În ultimii 10 ani, Tenaris a investit în Zalău peste 15 milioane USD în linii de producție, echipamente și tehnologie pentru fabricarea de produse și componente cu valoare adăugată mare destinate industriei auto.

Prin rețeaua globală de centre de producție certificate IATF 16949 precum și prin serviciile oferite, Tenaris a devenit un furnizor strategic pentru piața componentelor auto.

- Publicitate -

Ultimele

Cele mai multe tranzacții cu terenuri din București includ foste platforme industriale

În perioada iulie 2022 - iunie 2023, au fost tranzacționate în București și în zona limitrofă, terenuri cu o...