Synevo lansează un serviciu online pentru interpretarea analizelor medicale

Synevo, în parteneriat cu platforma Atlas, lansează primul serviciu digital dedicat integral interpretării rezultatelor analizelor medicale.

Synevo Decoder poate fi accesat de persoanele care au nevoie de clarificări pentru înțelegerea corectă a rezultatelor investigațiilor medicale realizate în cadrul rețelei.

Inițial acesta a fost gândit ca o soluție pentru limitarea interacțiunilor sociale în perioada stării de urgență. Răspunsul pozitiv din partea pacienților a dus la permanentizarea acestuia.

Clienții Synevo sunt consiliați de o echipă de medici, specializați în medicina de laborator, anatomie patologică și genetică.

De la începutul acestui an sute de pacienți au solicitat interpretarea rezultatelor analizelor medicale prin intermediul unor consultații virtuale.

În același timp, compania a remarcat o cerere în creștere pentru analize complexe de tipul celor genetice.

Acest segment are în acest moment o pondere de 20% în totalul consultațiilor oferite.

Consultațiile virtuale oferite de medicii de laborator au o durată de maximum 20 de minute și sunt gratuite pentru toți pacienții care au realizat testele în rețeaua Synevo.

Anul trecut, în rețea, au fost realizate peste 13 milioane de teste medicale.

- Publicitate -

Idei creative pentru prima amenajare a grădinii

Descoperirea bucuriei de a-ți amenaja grădina pentru prima dată poate părea o provocare, dar este și o oportunitate minunată...

Scădere puternică a tranzacțiilor imobiliare în București după primele patru luni din 2025

De la începutul anului 2025, au fost realizate 15.000 de tranzacții imobiliare, cu aproape 12% sub numărul tranzacțiilor realizate...