Studiu: Ne petrecem 90% din timp în clădiri cu impact asupra sănătății

Eficiența energetică a devenit o prioritate la nivel global, dar și în politicile Comisiei Europene, pe care România are obligația să le implementeze. Măsurile concrete de eficiență energetică nu mai pot fi amânate la nivel național, mai ales în clădiri, unde ne petrecem 90% din timp.

Creșterea performanței energetice a acestora va conduce nu doar la reducerea facturilor, ci și la îmbunătățirea sănătății și productivității muncii, datorită unei calități mai bune a aerului interior, au susținut experții prezenți la Forumul România Eficientă, organizat de Energy Policy Group.

Unul din trei copii trăiește în clădiri nesănătoase

În Europa, peste 65 de milioane elevi și aproape 4,5 milioane profesori petrec între 170 și 190 de zile anual la școală și aproximativ 70% din acest timp este petrecut în interiorul clasei.

„Asigurarea unui climat interior bun în școli este esențial pentru a proteja procesul educațional al copiilor și sănătatea lor. Calitatea aerului ar putea stimula performanța elevului cu până la 15%, cu un efect pozitiv asupra vitezei de lucru, nivelului de atenție și concentrare”, a susținut Mihai Moia, Director Executiv al Asociației pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF).

La nivel european, unul din trei copii trăiește în clădiri nesănătoase, ceea ce îi expune la risc ridicat de a se confrunta cu probleme de sănătate nedorite, precum astmul, a mai spus reprezentantul ROENEF, citând datele unui studiu efectuat în domeniu – Healthy Homes Barometer 2019.

Productivitatea muncii crește cu 12% într-o clădire de birouri renovată

De asemenea, la nivel european, 80 de milioane de muncitori petrec câte 8 ore în fiecare zi la birou, a arătat Mariangiola Fabbri, Director de Cercetare în cadrul Institutului European pentru Performanța Clădirilor (BPIE), unul dintre cele mai importante think-tank-uri la nivel european în domeniu.

„Studiile arată că o calitate slabă a aerului interior poate afecta semnificativ sănătatea ocupanților, prezența, concentrarea, ori performanța de muncă sau învățare. Ele mai indică o creștere de 12% a productivității într-o clădire de birouri renovată”, a declarat reprezentanta BPIE, în cadrul Forumului România Eficientă.

Astfel, politicile de sănătate și de energie ar trebui coordonate, iar în sistemele de colectare a datelor privind eficiența energetică a clădirilor ar trebui incluși indicatori pentru clădiri sănătoase.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

1 din 2 români postează cel puțin o dată pe săptămână pe social media

8 din 10 români din mediul urban utilizează zilnic diferite platforme de social media. Mai mult, 18% dintre aceștia postează zilnic pe...

Generația TikTok! Adolescenții petrec zilnic în jur de două ore jumătate pe platforma chinezească

Peste 84% dintre adolescenții cu vârste între 14 și 19 ani care au cont de TikTok accesează platforma zilnic,...