REI Finance Advisors a intermediat obținerea unui ajutor de stat în valoare de 2,5 milioane euro pentru compania Sterk Plast.
Proiectul vizează extinderea capacității de producție a fabricii Sterk Plast din Medgidia, cu o valoare totală de 5 milioane euro.
Ajutorul de stat, obținut prin schema reglementată de HG 807/2014, va oferi un sprijin nerambursabil de 50% din proiectul de investiții.
Sterk Plast, companie specializată în producția de mase plastice, a demarat în anul 2015 un amplu proiect investițional într-o nouă fabrică situată în Medgidia cu o suprafață de peste 42.000 mp.
În anul 2018, aceasta a devenit funcțională. Compania are peste 450 de angajați și un rulaj de circa 27 milioane euro în 2020.
Cum se poate obține un ajutor de stat
Schema reglementată de HG 807/2014 este singura sursă de finanțare cu componentă nerambursabilă pentru investiții disponibilă în acest moment.
Pentru această schemă există sesiune deschisă și se pot depune proiecte în mod continuu până la 31.12.2023 și care se pot implementa gradual, până la 31.12.2028.
Achizițiile pot fi demarate și imediat după ce s-a depus planul de afaceri la minister și s-a derulat procedura de achiziție.
Nu este nevoie să se aștepte emiterea acordului încă 3-4 luni, decât dacă beneficiarul dorește acest lucru.
Schema acordă 10% finanțare nerambursabilă pentru proiectele implementate în București, 35% în Ilfov și vestul țării și 50% finanțare nerambursabilă în restul județelor țării.