Start-upul românesc AMSIMCEL obține o finanțare mixtă de 4,8 milioane euro

Startup-ul românesc AMSIMCEL, primul software de verificare fizică care rulează pe unitățiie de procesare grafica (GPU) cu capacități de calcul de înaltă performanță atrage o finanțare mixtă de 4,8 milioane euro prin acceleratorul Consiliului European pentru Inovare (EIC).

Compania se numără printre cele 75 de start-up-uri europene care vor primi sprijin financiar în valoare de 400 milioane euro sub formă de granturi și investiții de capital din partea EIC.

Finanțarea totală EIC ajunge la 2,5 milioane euro sub formă de grant + 1,1 milioane euro sub formă de capital propriu, cofinanțată de o rundă suplimentară de investiții de 1,2 milioane euro susținută de investitori existenți și noi.

AMSIMCEL este un start-up de tehnologie deeptech care dezvoltă platforma de ultimă generație pentru verificarea a cipurilor de ultimă generație, fondată în 2017 în România de Cătălin Țugui (38 de ani), Emanuel Dogaru (35 de ani) și Gabriel Donici (38 de ani).

Acceleratorul EIC este unul dintre cele mai competitive programe de finanțare la nivel european, unde rata de succes este de 8,1%, iar primele 3 locuri în atragerea de fonduri sunt ocupate de Franța, Germania și Israel.

În decembrie 2021, Lumen, care a creat primii ochelari concepuți pentru a ajuta mobilitatea nevăzătorilor, a câștigat primul grant din partea acceleratorului Consiliului European pentru Inovare (EIC), de 9 milioane euro.

CITEȘTE ȘI: Startup-ul Innoship primește 550.000 de euro investiție seed

- Publicitate -

Creștere timidă a tursimului local în primul trimestru al anului 2025

Sectorul turistic național a înregistrat o creștere timidă de 1% în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași...

Primul restaurant asiatic WokFull din România se deschide la Suceava

Primul restaurant WokFull din România, un concept inovator de mâncare asiatică gătită integral la wok, promovat de chef Anca...