Spitalul Pelican Oradea devine cel mai mare spital privat din vestul țării

Spitalului Pelican Oradea a devenit cel mai mare centru spitalicesc privat din vestul României, din punct de vedere al internărilor, cu o capacitate de 244 de paturi și alte 18 pentru spitalizarea de zi.

Investiția a ajuns la 60,6 milioane lei și a presupus dezvoltarea unei noi aripi cu o capacitate de 118 paturi.

În noua clădire va funcționa o secție ATI, un centru de investigații imagistice de înaltă performanță, o unitate dedicată cercetării și mai multe centre de excelență.

Un prim centru inaugurat în noua clădire este cel de Intervenții Cardiovasculare. Aici va funcționa și secția de Ortopedie, unul dintre puținele locuri din țară în care sunt realizate intervenții de chirurgie minim invazivă, artroscopică și de protezare articulară, la cel mai înalt nivel.

Procesul de extindere a Spitalului Pelican a fost inițiat în anul 2017, având ca obiectiv construcția unei clădiri cu o suprafață totală de aproximativ 4.000 de metri pătrați.

Finanțarea proiectului a fost asigurată printr-un mix de fonduri proprii Spitalul Pelican, fonduri europene și fonduri Medicover Grup.

În anul 2018 Medicover România a preluat un pachet de 80% din acțiunile Spitalului Pelican în urma unei tranzacții în valoare de 23 milioane euro.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Cum să alegi conectorii potriviți pentru doze electrice în funcție de proiectul tău

Alegerea conectorilor potriviți pentru dozele electrice este un pas esențial în orice proiect de instalație electrică, fie că este...