Spartan deschide al doilea restaurant din Iași. Investiție de 105.000 euro

Spartan deschide o nouă unitate în Iași, după o investiție de aproximativ 105.000 de euro. Cel de-al doilea restaurant Spartan din Iași va fi situat în Complexul comercial eGros iar cu prilejul deschiderii sale oficiale, care va avea loc pe 30 noiembrie, va fi inaugurată și zona de food court din eGros.

Odată cu noua deschidere, numărul de persoane angajate în restaurantele Spartan situate în toată țara ajunge la 900.

Noua unitate ocupă o suprafață de 100 metri pătrați, are 14 angajați și funcționează în sistem de franciză, compania francizată fiind Arcman Corporation SRL, condusă de Alexandru Bogdan Arcalianu și Sebastian Mandiuc.

Primul restaurant Spartan din Iași se află în Complexul Comercial Felicia și funcționează din Aprilie 2015. Până la finalul acestui an, va fi inaugurată o a treia unitate în Iași.

În prezent, rețeaua numără 47 de restaurante, proprii și francizate, și este pe locul al III-lea în topul celor mai extinse rețele de restaurante de tip fast-food, la nivel național. 

Investiția pentru deschiderea unui restaurant Spartan, în sistem de franciză începe de la 70.000 euro, iar costurile pentru a deveni francizat includ o taxă de 15.000 euro și plata unei redevențe lunare de 3% din vânzări.

- Publicitate -

Wolt ajunge oficial în România. Pentru început va livra în 35 de orașe

În urma achiziției aplicației Tazz, finalizată la începutul anului 2025, Wolt intră oficial pe piața din România, din luna...

McDonald’s a depășit 2 miliarde lei cifră de afaceri pe parcursul anului 2024

Premier Restaurants România, operatorul restaurantelor McDonald's din țară, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de peste 2...