All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

marți, 20 aprilie, 2021
-PUBLICITATE-

Spălarea mâinilor: ce să faci și să nu faci

În ultima perioadă, s-a vorbit tot mai des despre importanța unei igiene adecvate, în special, despre spălarea mâinilor–un simplu gest care menține germenii la distanță și previne infecțiile ce pot pune viața în pericol. 

De ce trebuie să te speli pe mâini?

Microorganismele care trăiesc, în mod normal, pe piele, precum și cele care trăiesc în intestin, spre exemplu, nu sunt toate „rele”. Unele din ele chiar îndeplinesc și funcții utile.

Cu toate acestea, printre ele se pot ascunde și prolifera microorganismele patogene, responsabile pentru un număr mare de boli, de la răceli simple până la cele mai grave. Sistemul imunitar este pregătit să facă față acestor microorganisme, însă, o igienă adecvată a mâinilor este de mare ajutor.

O spălare temeinică, făcută în modul corect și cu un produs adecvat, este suficientă pentru a elimina majoritatea acestor oaspeți nedoriți.

Când trebuie să te speli pe mâini?

Spălarea mâinilor, chiar și atunci când acestea nu sunt vizibil murdare, trebuie să fie un gest automat, mai ales, în anumite circumstanțe precum:

  • manipularea alimentelor (înainte de a mânca sau de a pregăti mâncarea) – bacteriile de pe mâini ar putea pătrunde în alimente și apoi ingerate;
  • după ce ai strănutat sau ți-ai suflat nasul;
  • după ce ai folosit toaleta;
  • după ce ai schimbat scutecul unui bebeluș;
  • înainte și după contactul cu o persoană bolnavă–înainte pentru a nu transmite pacientului microorganisme patogene și după, pentru a le elimina pe cele care ar putea fi transmise;
  • înainte și după îngrijirea unei răni;
  • după manipularea banilor;
  • după folosirea oricărui mijloc de transport;
  • după ce ai fost în contact cu animale (inclusiv, animale de companie).

Să te speli pe mâini înseamnă să ai grijă și de ceilalți–microorganismele prezente în corp pot ajunge pe mâini, apoi, pe alte suprafețe și, în final, transmise altor persoane.

Cum trebuie să te speli corect pe mâini?

De multe ori, neglijând anumite zone, permiți germenilor să supraviețuiască. De preferință, mâinile trebuie spălate cu apă și săpun. Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi, pentru a avea, întotdeauna, mâinile curate și igienizate:

  • îndepărtează inelele și brățările: pielea găzduiește cantități mai mari de microorganisme în zonele acoperite (și aceste accesorii trebuie spălate și dezinfectate periodic);
  • umezește-ți mâinile cu apă curată;
  • aplică săpun suficient pentru a acoperi întreaga suprafață a mâinilor;
  • săpunește-ți mâinile cu atenție–ar fi indicat săpunul lichid, deoarece germenii pot prolifera pe săpunul solid;
  • freacă mâinile, mâna pe palmă:
  • apasă palma dreaptă peste spatele palmei stângi, împletind degetele între ele și invers;
  • freacă palmele între ele, cu o mișcare în sus și în jos, ținând degetele strânse și împletite între ele;
  • ia degetul mare cu mâna stângă și execută o mișcare rotatorie; procedează la fel cu cealaltă mână;
  • clătește bine mâinile cu apă;
  • usucă-te pe mâini cu un prosop curat (strict de unică folosință în afara casei) sau cu jetul de aer;
  • folosește prosopul pentru a închide robinetul.

Cum procedezi atunci când nu ai acces la apă și săpun?

De fiecare dată când ieși din casă, este bine să ai mereu la îndemână un dezinfectant pentru mâini. Gelurile igienizante cu acțiune antibacteriană sunt perfecte pentru orice moment al zilei, de preferat, atunci când mâinile nu sunt deosebit de murdare. Așadar, o cantitate mică este suficientă pentru a acoperi întreaga suprafață a mâinilor–masează până la absorbția completă. Totuși, aceasta reprezintă o soluție secundară, deoarece, folosirea dezinfectantului, în mod repetat  și frecvent, poate usca și irita pielea.

Nu te grăbi!

O igienă corespunzătoare a mâinilor necesită între 40-60 de secunde (dacă folosești apă și săpun) și între 30-40 de secunde (dacă optezi pentru utilizarea gelului dezinfectant pe bază de alcool). Așadar, una dintre cele mai bune modalități de a ține virusurile la distanță și de a reduce răspândirea bolilor este spălarea regulată și corectă a mâinilor. Pentru a evita pericolul ca mâinile tale să devină un vehicul pentru microorganisme, valabil atât pentru tine cât și pentru cei din jurul tău, nu uita să te speli corect pe mâini cu apă și săpun și să folosești dezinfectantul pe bază de alcool.

- PUBLICITATE -

TREBUIE SĂ CITEȘTI