Solaris va livra 11 troleibuze Trollino 12 în Târgu Jiu

Solaris Bus & Coach va livra 11 troleibuze Trollino 12 de ultimă generație în municipiul Târgu Jiu.

Noile troileibuze vor începe să transporte călători în prima parte a anului 2022.

Contractul a fost semnat recent, în urma unei licitații lansate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea totală a acestuia se ridică la aproape 4,5 milioane euro.

Cele 11 troileibuze cu podea joasă sunt primele vehicule de transport public ale producătorului european care vor opera în Târgu Jiu.

Troleibuzele Solaris Trollino 12 sunt echipate cu motoare electrice de 160 kW.

Acestea vor fi dotate cu aer condiționat, un sistem modern de informare a pasagerilor, camere de supraveghere video și un sistem de numărare a pasagerilor.

Fiecare troleibuz poate transporta până la 91 de pasageri, inclusiv 35 de persoane așezate.

În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare și Oradea, vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente.

De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.

- Publicitate -

Tranzacții de circa 450 milioane de euro pe piața terenurilor în 2024

Piața terenurilor din România a încheiat anul 2024 cu un rezultat solid și tranzacții de aproximativ 450 milioane euro,...

Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil achiziționează o navă de la Gazprom

Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil a investit aproximativ 3 milioane de euro în achiziția și modernizarea celei mai...