Retailerul polonez Sinsay încheie luna iulie cu trei magazine noi. După inaugurarea de ieri de la Miroslava, urmează inaugurări de magazine la Constanța și Turnu Măgurele.
În Family Market Miroslava, Sinsay a deschis un store concept cu o suprafață de 1.000 mp. Este prima unitate a retailerului din județul Iași.
Sinsay Constanța se deschide în 22 iulie în incinta Tomis Mall, iar Sinsay Turnu Măgurele va fi inaugurat în noul parc comercial al orașului în 28 iulie.
Astfel, polonezii ajung la câte două magazine în județele Teleorman (primul a fost inaugurat în Roșiorii de Vede) și Constanța (primul a fost deschis în City Park Mall).
În luna august Sinsay va include un nou județ pe hartă, după inaugurarea magazinului din Shopping Park Slatina.
Polonezii, parte a grupului LPP, comercializează articole fashion pentru bărbați, femei și copii, precum și accesorii pentru casă, fiind concurent direct al rețelelor Pepco sau KiK.