Brandul hotelier de lux Sofitel, parte a grupului Accor, revine în București după mai bine de 15 ani, scrie Romania Journal. Până în 2009, brandul Sofitel era prezent pe un hotel din Piața Montreal, înainte ca Accor să transforme locația sub un alt brand propriu, mai accesibil, Pullman.
Noul hotel Sofitel va funcționa în Piața Universității, bd. Bulevardul Elisabeta nr. 5, în Palatul Oscar Maugsch, cunoscut și ca Palatul Societății de Asigurări „Generala”, fostul sediu al Băncii Comerciale Române (BCR). Clădirea va intra într-un amplu proces de restaurare.
Clădirea a fost construită la începutul secolului 20 și este formată din două aripi, Universitate și Toma Caragiu, având o suprafață totală de aproape 17.000 metri pătrați. Investiția în transformarea acesteia se va ridica la aproximativ 20 milioane de euro.
Hotelul va avea aproximativ 157 de camere, care vor fi amplasate la etajele 1, 2, 3 și mansardă. La parter, curtea interioară dintre corpurile de clădire A și B va fi acoperită cu un luminator din sticlă și va fi transformată în holul de acces al hotelului.