Bugetul total al municipiului Sibiu în 2021 este estimat la 954,70 milioane lei, mai mare cu aproximativ 10% faţă de bugetul anului precedent.
Creşterea se datorează, în principal, veniturilor din contractele de finanţare din fonduri externe nerambursabile.
41% din bani vor proveni din venituri proprii, adică încasările din taxe şi impozite şi cotele defalcate din impozitul pe veniturile sibienilor.
31% vine din excedentul bugetar din anii precedenţi, care va fi utilizat integral pentru finanţarea investiţiilor deja contractate şi a căror execuţie este în curs.
Un procent de 24% este reprezentat de fonduri europene obţinute de Primăria Sibiu, în anul 2021 veniturile estimate din fonduri nerambursabile fiind de aproximativ 230 milioane lei, provenind din cele 24 contracte de finanţare nerambursabilă semnate.
Valoarea totală a contractelor de finanţare nerambursabilă semnate de administraţia locale este de 305 milioane lei, cu perioadă de implementare 2018-2022.
Restul de 4% din venituri vor veni din sume defalcate din TVA de la Bugetul de Stat pentru indemnizaţiile persoanelor cu handicap, salariile asistenţilor personali, salariilor profesorilor, etc
Peste 540 milioane lei vor merge pentru investiții
Cheltuielile sunt estimate la acceași valoare cu veniturile, 954,70 milioane lei, din care 57%, respectiv 540 milioane lei, vor merge către investiţii pentru dezvoltarea oraşului.
Cele mai importante sume, respectiv 40% din bugetul total, 376 milioane de lei, vor fi alocate pentru transport și mobilitate.
Vor fi realizate lucrări la drumuri şi poduri, continuarea modernizării cartierelor de blocuri, construcţia de parcări zonale, reparaţii străzi.
Printre cele mai importante investiții se numără reparaţiile capitale din cartierele Ştrand, Terezian, Hipodrom I şi III, noul drum de legătură între cartierele Ştrand şi Turnişor sau reabilitarea drumului vechi din staţiunea Păltiniş.
Investiții în mobilitate „verde”
Primăria Sibiu își propune mai multe investiții în mobilitatea ecologică pentru acest an.
În acest sens va fi realizat un coridor de deplasare cu bicicleta între cartierul Ştrand, zona centrală şi parcul Sub Arini și punerea în funcţiunea a liniei verzi de transport public în centrul istoric.
Va fi realizat și un traseu pietonal şi pentru biciclişti de-a lungul râului Cibin, pe tronsonul dintre str. Maramureşului şi cartierul Guşteriţa.
De asemena, va continua proiectul de modernizare a Stadionului Municipal Sibiu și amenajarea parcului Tilişca.