NEPI va inaugura până la finalul acestui an centrul comercial Shopping City Râmnicu Vâlcea.
Centrul comercial va avea o suprafață închiriabilă de 27.900 de meri pătați și va include un hipermarket Carrefour și unul dintre cei mai mari retaileri de electronice și electrocasnice din România, dar și reprezentanțe ale unora dintre cei mai mari retaileri internaționali de fashion.
Shopping City Râmnicu Vâlcea va avea 14.000 de metri pătrați de branduri de fashion, o suprafață pentru hipermarket și servicii de 10.000 de metri pătrați și una de 3.000 de mp pentru zona de restaurante și divertisment.
Investiția totală în construcția centrului va ajunge la 40 de milioane de euro.