Cifra de afaceri a sectorului de construcții a crescut cu 30% față de 2018 și a depășit cu 40% nivelul din 2015, ajungând la 108,7 miliarde de lei în 2019, potrivit KeysFin.
Mai mult, pentru 2020 cifra de afaceri din sector este estimată la peste 126 miliarde lei, un maxim istoric.
Potrivit datelor KeysFin, Astaldi a devenit liderul sectorului de construcții în 2019, după o dublare a cifrei de afaceri, la aproape 986 milioane lei în 2018 (1,1% din total).
Pe locul 2 se situează Strabag (687,8 milioane lei și 0,8% din total), iar pe locul 3 Construcții Erbașu (551 milioane lei și 0,7% din total) în 2019.
În total, primele 10 companii din domeniul construcțiilor din România însumează o cotă de piață de 5,3% și un volum de afaceri de 5,8 miliarde lei în 2019.
În ceea ce privește profitabilitatea, este de remarcat că niciuna din primele 5 companii din topul profitului în 2019 nu se regăsește și în top 10 companii din domeniu, în funcție de cifra de afaceri.
București domină topul construcțiilor
București se află pe primul loc în topul județelor în funcție de cifra de afaceri a business-urilor din construcții care au sediul aici, însumând 33,7 miliarde lei și 31% din nivelul național în 2019.
Capitala este urmată în clasament de județele Cluj (7% din total), Ilfov (6,2%), Prahova (3,7%) și Iași (3,5%).
Totodată, în București sunt cele mai multe companii din domeniu (14.314) și cel mai mare număr de angajați (80.698).
În ceea ce privește companiile din domeniu, pe locurile următoare se clasează Cluj și Timiș, cu 5.544 companii, respectiv 4.045 companii. Cele mai populate județe cu muncitori în construcții sunt Cluj (22.212 angajați) și Ilfov (16.452 angajați).