Veniturile totale prognozate pentru Primăria Sectorului 1 București în 2021 sunt cele mai mici din ultimii zece ani.
Astfel, sunt prognozate venituri de 1,068 mld. lei, în scădere cu 176 mil. lei, cu 12% mai puțin față de anul 2020.
Unul dintre principalele motive ale scăderii, suma transferată de guvern din impozitul pe venit, a fost diminuată cu 25% faţă de anul trecut.
Investiţiile vor reprezenta 25% din valoarea totală a cheltuielilor Sectorului 1, potrivit draftului de buget pus în dezbatere publică.
Care vor fi cele mai importante investiții din Sectorul 1 în 2021
Cele mai importante investiții vor fi realizate pentru pentru construirea de noi școli (grădinița și școală în cartierul Greenfield, Școala Regală, școală în strada Apicultorilor și școala din cartierul Henri Coandă).
În plus, mai multe unități de învățământ vor fi extinse sau modernizate și vor fi construite, reabilitate și refăcute terenurile/sălile de sport de la mai multe școli și reabilitate/construite terenuri de fotbal și rugby.
Vor fi finalizate lucrările pentru cele două bazine semi-olimpice și finalizate studiile pentru construirea bazinului olimpic Media.
Proiecte importante de investiții vor fi modernizare, restaurarea și eficientizarea energetică pentru „Teatrul Excelsior” și reabilitarea Teatrului „Nicolae Bălcescu” din Parcul Bazilescu.
În plus, se vor realiza consolidarea și alte lucrări de intervenție la Biserica „Mânăstirea Cașin”.
În ceea ce privește mediul, vor fi amenajate două Centre de Colectare Selectivă a Deșeurilor și 2.000 de platforme pentru colectare selectivă de deșeuri.
Vor fi puse în funcțiune și 17 stații de reîncărcare pentru autoturismele electrice și vor fi plantați 50.000 de arbori.