Sectoarele 2 și 3 au cele mai mari suprafețe de retail din România

După inaugurarea Veranda Mall, stocul de centre comerciale moderne din București a ajuns la aproximativ 1,16 milioane mp, dintre care aproape 40%, adică aproximativ 450.000 mp închiriabili, se află în sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, potrivit calculelor companiei de consultanță imobiliară Colliers International.

Cei 450.000 mp închiriabili, care însumează aproximativ 900.000 mp construiți, contribuie masiv la bugetele locale, având în vedere taxa pe construcții.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

“Dacă se ia în considerare un procent maximal de 1,3% pentru taxa pe construcții, rezultă pentru sectoarele 2 și 3 ale Capitalei o contribuție cuprinsă între 7 și 8 milioane de euro anual. Sunt contribuțiile cele mai mari din București, având în vedere că aceste două sectoare sunt cele mai aglomerate din punct de vedere al stocului de retail”, a declarat Raluca Buciuc (foto mai jos), Associate Director Valuation Services and  Hospitality Advisory Services în cadrul Colliers International.

Astfel că, deși în București ar mai putea fi loc, teoretic, de un centru comercial de mari dimensiuni, acesta nu este recomandat sa fie amplasat în sectoarele 2 și 3, deja saturate în contextul recentelor deschideri.

“În aceste două zone, mai poate fi loc de câțiva jucători pe segmentul hipermarketurilor sau al schemelor de retail cu suprafețe mari pentru produse alimentare, cel mai probabil unul dintre acești jucători urmând să fie amplasat într-un parc de retail sau alături de o galerie comercială de dimensiuni mici”, a declarat Gabriela Bosînceanu, Senior Associate Valuation and Advisory Services în cadrul Colliers International.

La nivel național au fost anunțați spre livrare circa 210.000 mp pentru anul 2016, însă tranzacțiile cu centre comerciale întârzie să apară, deși România se află pe harta fondurilor de investițiii, iar sectorul de retail prezintă un interes crescut.

Amortizare greoaie

Unul dintre motive este faptul că în București nu se poate vorbi de o istorie concludentă a tranzacțiilor cu scheme mari de retail. În acest context, se observă tendința investitorilor de a pune proiectele de retail pe o poziție cel puțin egală cu cele de birouri din punct de vedere al riscului investiției. Și în țări precum Polonia, Cehia și Ungaria, perioada de recuperare asumată de investitori pentru produsele de retail este mai mare, respectiv yieldul este mai mic față de birouri.

“Pentru produsele stabile pe piață am putea vedea yielduri mai mici decât în cazul birourilor, un exemplu în acest sens fiind achiziția Promenada. Astfel, dacă pentru birouri se discută de un yield de 7,5%, pentru produsele de retail performante yieldul ar putea coborî sub 7%”, a explicat Raluca Buciuc.

Preţ

Din punct de vedere al valorii, în eventualitatea unei tranzacții de achiziție, consultanții Colliers Internațional estimează un preț de trazacționare între 3.000 și 3.300 euro/mp, în condițiile unei rate de neocupare de 7-8% și a unei chirii medii de 21 – 23 euro/mp.

“În cazul sectoarelor 2 și 3, competiția ridicată ar putea duce la o scădere a acestor valori, ceea ce va crește riscul din punctul de vedere al investitorilor. Mai mult, dacă va mai aparea încă un proiect de mari dimensiuni, este posibil ca una dintre aceste scheme să devină nesustenabilă”, a încheiat Raluca Buciuc.

Colliers International este compania de consultanță imobiliară cu cel mai extins departament de evaluări și singurul cu echipe specializate pe sectoarele pieței  imobiliare: industrial, retail, spații de birouri și rezidențial. În ceea ce privește piața de retail, departamentul de evaluări al Colliers International a evaluat peste 50% din stocul de centre comerciale moderne din România.

- Publicitate -

Restaurantele Sphera Franchise Group din România au 4 milioane de clienți în fiecare lună

Lunar, restaurantele operate de Sphera Franchise Group în România servesc peste 4 milioane de consumatori. Compania este francizor al...

GapMinder Fund II investește în Parol, startup-ul jurnaliștilor Claudiu Pândaru și Alex Livadaru

GapMinder Fund II, fond de capital de risc dedicat companiilor de tehnologie create în România și în Europa de...