Se pregăteşte un program „Rabla” şi la termopane?

sursa foto: argeseanul.com

László Borbély, ministrul Mediului şi Pădurilor, a declarat ieri că propunerea introducerii unui program „Rabla” la termopane, venită din partea asociaţiei producătorilor de termopane, i se pare „interesantă” şi că merită să fie analizată cu atenţie, deoarece are atât o componentă socială, cât şi una ecologică.

László Borbély a menţionat că a avut pe această temă o primă întâlnire cu câţiva producători de termopane, iar acestea vor continua, însă proiectul trebuie discutat şi cu conducerea Ministerului Dezvoltării, care derulează de câţiva ani un program de sprijinire a asociaţiilor de proprietari pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe.

O firmă particulară din municipiul Sfântu Gheorghe a introdus deja, pe cont propriu, programul „Rabla” la termopane, oferind clienţilor vouchere în funcţie de numărul ferestrelor casate.

Programul are şi o componentă ecologică, pentru că atât lemnul, cât şi geamurile ferestrelor sunt reciclate. Ramele din lemn sunt puse pe foc şi folosite la încălzit, iar sticla ajunge la centrele de reciclare.

- Publicitate -

Ultimele

Apartamentele cu două camere au fost cele mai căutate în acest an în București

În București, cele mai căutate apartamente pentru închiriere și vânzare, în perioada ianuarie-octombrie 2023, au fost apartamentele cu două...