Scaunele ergonomice, soluția pentru sănătatea ta atunci când lucrezi de acasă

Anul 2020 ar putea fi numit anul schimbărilor și al adaptabilității. În contextul pandemiei declanșate de Covid 19 viața noastră s-a schimbat, și nu doar din punct de vedere al activităților sociale și al aspectelor economice, cât și în ceea ce privește modul în care lucrăm.

Cele mai multe companii au hotărât ca angajații lor să lucreze de acasă, iar manageri de top, oameni de business și consultanși în HR lansează deja ideea că acest mod de a lucra s-ar putea extinde mai mult decât credem și pe viitor.

În condițiile actuale angajaților nu le-a rămas decât să se adapteze noilor cerințe, încercând să creeze un spațiu de lucru cât mai confortabil, acasă. Mulți dintre noi am transformat mesele și scaunele din bucătărie și canapelele din living în ”birou”.  Foarte puțini dintre noi aveam pregătit acasă un spațiu de lucru care să includă și un anumit tip de mobilier asemănător celui de la biroul din open space. Cu cât petrecem însă mai multe ore lucrând de acasă, cu atât ar trebui să ne dăm seama de importanța mobilierului special proiectat pentru a sta 8 ore la calculator.

Pe termen scurt poate nu reușim să vedem efectele negative pe care statul pe scaunul din bucătărie în timp ce lucrăm la rapoarte l-ar putea avea asupra întregii noastre sănătăți, însă pe termen lung, cu siguranța ar trebui să fim conștienți că starea de bine, postura corpului și funcționarea întregului organism ar putea avea de suferit dacă alegem să lucrăm în acest mod.

De aceea este foarte important să tratăm cu seriozitate situația și să alegem produse care ne pot ușura ”viața de birou de acasă”. Dacă ne gândim câte ore petrecem pe zi de fapt așezați, ne vom da seama că postura corpului este foarte importantă: nimeni nu își dorește dureri de gât, spate sau coloană.

Cercetătorii  spun că șederea pe scaun pentru perioade mai lungi de 4 ore pe zi are o legătură directă cu apariția bolilor musculare și scheletice ale coloanei vertebrale și poate afecta chiar și circulația sângelui. Tocmai din acest motiv aceștia recomandă folosirea unui scaun ergonomic din timp, pentru a evita să ajungem în această situație.

Consultanții magazinului online Ergohuman.ro confirmă faptul că o mare a solicitărilor de scaune ergonomice vin din partea utilizatorilor ce au deja dureri musculare, ori diferite afecțiuni cervicale sau lombare, generate în special de scaune improprii folosinței pe termen lung. Feedback-ul clienților este unul pozitiv, în majoritatea cazurilor s-a constatat o îmbunătățire generală a performanțelor profesionale și ameliorarea considerabilă a durerilor de spate, cervicale sau musculare.

Pentru prevenirea acestor probleme de ordin medical și pentru a avea un organism care funcționează în parametri normali, specialiștii îți recomadă să folosești scaune ergonomice. Studiile au demonstrat că acestea sunt concepute astfel încât să permită șederea într-o poziție corectă și să ajute utilizatorii să-și poate mișca liber corpul și brațele. Acestea oferă corpului suportul și stabilitatea de care are nevoie, contribuind la îmbunătățirea sănătății.

Pe piață sunt multe modele de scaune ergonomice, fiecare cu diverse caracteristici și asta face ca selecția celui potrivit să pară una destul de anevoioasă. Scaunele ergonomice sunt construite pentru a servi unei game largi de oameni și au diverse caracteristici, insă un scaun devine ergonomic atunci când se potrivește perfect cu dimensiunile utilizatorului (înălțime, greutate), astfel încât motivele pentru care a fost construit să aibă maximul scontat.


De aceea, este foarte important să iei în considerare câteva caracteristici importante atunci când achiziționezi un scaun ergonomic și să verifici:

  • Reglajele – verifică dacă șezutul este reglabil pe înălțime și dacă ți se potrivește
  • Spătarul – verifică daca acesta se poate ajusta și are un suport lombar ferm
  • Adâncimea sezutului – alege un scaun cu sezutul potrivit înălțimii tale
  • Stabilitatea – verifică stabilitatea scaunului (este recomandată o bază cu cinci brațe)

De asemenea, pentru a fi sigur 100% că faci alegerea potrivită, există varianta de apela la consultanții magazinului online Ergohuman.ro, care te pot ajuta să selectezi modelul de scaun ergonomic optim pentru tine: programează-ți o vizită la showroom și conturează-ți o idee clară despre cum te vei simți cu adevărat în viitorul tău scaun ergonomic de acasă.

- Publicitate -

Parcul de retail OK Shopping Center Bistrița va fi inagurat în 28 martie

Parcul de retail OK Shopping Center Bistrița, construit de o companie locală, va fi inagurat în 28 martie. Noul...

JYSK deschide două magazine noi la Bistrița și Huși, județul Vaslui

JYSK continuă expansiunea în România și deschide pe 28 martie două magazine noi, la Huși și Bistrița. Compania ajunge...