Scăderi de prețuri pe segmentul de locuințe premium

Potrivit Imobiliarium, piața imobiliară locală prezintă în prima parte a acestui an schimbări în ceea ce ține de prețuri, ofertele de beneficii, respectiv tendințele la achiziție.

Totodată, specialiștii subliniază faptul că scăderile de prețuri din această perioadă reprezintă doar o ajustare la cerere, iar această situație nu se va transforma într-o tendință pe termen lung. 

„Estimăm că pe termen scurt și mediu piața va cunoaște ușoare scăderi de prețuri, iar în contextul în care avem deja cel mai mare volum de locuințe din ultimii an și observăm cererea temperata a cumpărătorilor, putem spune că ediția Imobiliarium din această primăvară se anunță mult mai interesantă decât sfârșitul anului trecut. Pe de altă parte, aceste schimbări nu sunt majore și pe termen lung, ceea ce face din 2019 un an bun pentru achiziții”, a declarat Adrian Stănescu, Project Manager Imobiliarium.

Potrivit reprezentantului Imobiliarum, în București scăderile de prețuri se situează între 2 și 5%, în anumite sectoare. De la începutul acestui an se observă cu precădere o scădere în zona de luxury și segmentele care depășesc categoria de mijloc, așadar zonele care se prezintă cu o ofertă mai atractivă ediția aceasta sunt cele din Nord – sectorul 1, 2 si 3, precum și zona adiacentă Ilfov.

Unul dintre motivele determinante ar fi cumpătarea cumpărătorului de a investi bugete mari, în contextul în care numeroase proiecte deja construite se încadrează în zona boutique, premium, luxury. De asemenea, potrivit specialiștilor, se observă tendința de revenire cât mai aproape de oraș, de centru.

Ca o contrapondere, în ediția următoare a Imobiliarium va exista o ofertă semnificativă de soluții de case (pe structura ușoară metalică, lemn, active, pasive etc.). Cele pe structură ușoară pot fi o variantă adecvată pentru cei care au găsit terenul potrivit și doresc să achiziționeze o soluție standardizată care să le ofere nevoia de intimitate, spațiu și design la un preț atractiv.  

Totodată, tendința actuala a pieței influențează direct și semnificativ oferta de beneficii, care apare sub formă de discounturi, dar și sub formă fizică, precum mobilier, loc de parcare, curte, biciclete cadou etc.

Piața imobiliară, caracterizată de o ajustare a prețurilor la cerere

Potrivit reprezentanților Imobiliarium, aceste schimbări nu reprezintă o certitudine a scăderii prețurilor pe termen lung, ci mai mult o ajustare a acestora la cererea existentă. În prezent, prețurile – mai ales în zona low-medium budget – prezintă o marjă mică, iar costurile de construcție  – materiale, forță de munca etc. – sunt în creștere. Astfel, în cazul în care cererea nu va suplini prin volumul de achiziții aceste costuri și pe termen mediu se va ajunge la o ofertă rezidențială limitată,  prețurile vor cunoaște noi scumpiri.

Așadar, conform preconizărilor specialiștilor, pentru cei care își asumă eventualele schimbări la nivel micro și macroeconomic, anul 2019 reprezintă unul bun pentru achiziții imobiliare.

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Cum să alegi conectorii potriviți pentru doze electrice în funcție de proiectul tău

Alegerea conectorilor potriviți pentru dozele electrice este un pas esențial în orice proiect de instalație electrică, fie că este...