Scădere dramatică! Doar 4,2% dintre români mai merg cu trenul

România înregistrează o scădere masivă în ultimii 20 ani a utilizării transportului feroviar, de la 16,3% din totalul de pasageri în 2000 la doar 4,2% în 2020.

În Germania, ponderea era de 7,7% în anul 2000 și de 9,4% în 2019. În UE, media era de 7,1% în 2000 și de 8,1% în 2019.

România a pierdut 246 kilometri de cale ferată, de la 11.015 kilometri totali în funcțiune în 2000 ajungând la 10.769 km în 2020.

Cu excepția transportului naval (cu un grad de satisfacție la nivel de populație de 21%), românii sunt cel mai puțin mulțumiți de transportul feroviar (29% grad de satisfacție).

Spre comparație, 46% dintre români sunt mulțumiți de transportul aerian.

Interesant este că în transportul total de mărfuri din România, ponderea transportului feroviar și naval era de peste 57%, mult peste media europeană de aproape 23%.

Pe de altă parte, viteza medie a trenurilor de marfă la nivel național este foarte scăzută, de numai 17 km/h în 2018.

Datele au fost colectate în cadrul proiectului „România Durabilă” realizat de Guvern.

- publicitate -