Șapte din zece români se tem anul acesta de sezonul răcelilor și gripei

Unu din doi români consideră că pandemia COVID-19 i-a afectat puternic sau foarte puternic stilul de viață, iar peste 70% dintre ei sunt de părere că sezonul de răceală și gripă vine cu mai multe pericole decât în mod obișnuit, arată un studiu realizat de Coaliția România Sănătoasă.

Majoritatea respondenților se tem mai mult de spitalizare (69,46%) decât de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV 2) și consecințele COVID-19 (49,7%).

Aproximativ 29% se tem de lipsa posibilității de asistență medicală, iar în jur de 22% dintre ei, de măsurile restrictive care împiedică desfășurarea vieții de zi cu zi.

Peste jumătate dintre români au în casă stocuri de medicamente, ibuprofenul, paracetamolul și aspirina fiind cele mai des întâlnite.

Medicii de familie și infecționiștii sunt considerați a avea cel mai important rol în informare pentru peste jumătate dintre cei chestionați, în timp ce unu din trei români consideră că acest rol revine Ministerului Sănătății.

Când vine vorba despre informațiile cu privire la tratarea răcelilor și gripei în context pandemic, peste 80% dintre români au cea mai mare încredere în medici.

Există și motive de optimism, 30% dintre persoanele chestionate sunt de părere că viața va redeveni la normal în următoarele 9-12 luni, iar aproape 20% dintre ei speră că acest lucru se va întâmpla chiar mai repede de atât, în următoarele patru-opt luni.

- Publicitate -

8 din 10 români riscă să își piardă dinții de la vârsta de 40 ani

Parodontoza a devenit cea mai întâlnită afecțiune în România, astfel că 8 din 10 persoane care ajung în cabinetul...

Retailerul polonez HalfPrice pregătește un magazin în AFI Brașov

Retailerul polonez HalfPrice pregătește deschiderea unui magazin de două etaje în AFI Brașov. Este a treia unitate din centrele...