Sameday vrea să ducă rețeaua easybox la 1.000 de lockere

Cu aproximativ 600 de automate de livrare instalate deja, Sameday deține în prezent cea mai mare rețea de lockere din țară.

Orașele cu cel mai mare număr de lockere easybox sunt: București cu 185 de unități, Timișoara cu 39, Iași cu 34, Constanța cu 29 și Cluj-Napoca unde sunt 23 de puncte de pick-up.

În capitală, aproximativ 40% din livrările Sameday au loc prin serviciul easybox.

Extinderea va fi realizată în parteneriat cu producători internaționali, printre care se numără și Keba – Austria, liderul global în soluții automatizate de logistică pentru livrarea și ridicarea coletelor.

Astfel, clienții vor avea acces la cele mai avansate lockere inteligente self-service, cu compartimente securizate, în care curierii pot lăsa coletele comandate online de către clienți, și de unde destinatarii le pot ridica la orice oră este convenabil pentru ei.

Sameday caută parteneri pentru amplasarea de lockere easybox

Compania de curierat anunță că este deschisă către parteneriate cu firme, asociații sau persoane fizice în vederea amplasării de lockere easybox pe spațiile pe care acestea le au în proprietate.

Printre partenerii vizați se numără asociațiile de proprietari (ansambluri rezidențiale), centrele comerciale, micii antreprenori, autorități locale, chiar și persoanele fizice care dispun de spații amplasate în zone urbane, cu tranzit ridicat, accesibile 24/7.

Cei interesați de amplasarea unui locker easybox trebuie să aibă în proprietate un spațiu de cel puțin 3 metri pătrați, aflat într-o zonă circulată, cu vizibilitate și expunere și care să fie racordat la curent electric. Serviciul easybox a fost lansat în noiembrie 2018.

MONEY BUZZ ■ ȘTIRI BUSINESS ■ ȘTIRI ECONOMICE ■ ȘTIRI FINANCIARE

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...