Salariul minim la Lidl: 3.500 de lei brut, pe lună

De la 1 martie 2019, cel mai mic venit brut oferit de Lidl va avea o medie lunară de 3.500 lei, adică 2.180 de lei net. Această sumă include salariul și tichetele de masă, bonusurile anuale de Paște și de Crăciun, precum și alte tipuri de bonusuri. La acesta se adaugă și alte sporuri în funcție de specificul activității.

În plus, Lidl are o politică de salarizare în trepte, salariul crescând anual, în primii ani de activitate în companie. Dacă până în anul fiscal 2018, măririle salariale bazate pe vechime aveau loc garantat în primii 3 ani de la angajare, Lidl introduce o nouă grilă pentru toți lucrătorii din magazine și depozite.

Astfel, începând cu 2019, creșterile salariale ale acestor categorii sunt garantate în primii 4 ani de la angajare.  

Bonusuri pentru angajații din magazine și depozite

Lidl introduce și un bonus aniversar, care va fi acordat lucrătorilor din magazine și comisionarilor și stivuitoriștilor din depozite.

Acesta se adaugă bonusurilor anuale de Paște și de Crăciun, precum și tichetelor de masă, acordate tuturor angajaților companiei.

Beneficii speciale pentru zilele de sărbători legale

Lidl oferă tuturor angajaților din magazine două zile libere, atât de Crăciun, cât și de Paște. Totodată, angajații sunt remunerați pentru orele suplimentare, iar plata se face pentru fiecare minut lucrat peste program.

În plus, începând cu acest an, Lidl introduce un spor pentru orele lucrate în zilele declarate sărbători legale și dublează sporul pentru orele lucrate în week-end.

Alte beneficii

Veniturilor în bani și tichete valorice li se adaugă și o serie de beneficii, printre care asigurare privată de sănătate, asigurare de viață, numărul de zile de concediu care crește progresiv în primii ani de activitate și oportunități de dezvoltare profesională.

- Publicitate -

Brandul românesc 5 to go urcă pe locul 7 în topul european al cafenelelor

Brandul românesc 5 to go, care a depășit recent borna de 600 de locații deschise, urcă pe locul 7...

Mai bine de jumătate din angajații la stat au vârsta cuprinsă între 45 și 65 ani

În sectorul public, majoritatea persoanelor sunt de vârstă mai înaintată, 54% dintre persoanele din categoria de vârstă 46-55 ani...