Salariul mediu al inginerilor din România este de 5.000 de lei pe lună

Județele cu cele mai mari medii salariale pentru ingineri sunt București, Timiș, Cluj, Sibiu și Mureș

Media salarială netă pentru angajații din inginerie este de 5.000 lei net pe lună, după cum arată datele Salario. Această medie diferă în funcție de industria pentru care sunt căutați acești specialiști.

Cele mai mari salarii sunt încasate de inginerii energeticieni, o medie salarială de 6.000 de lei lunar. Următorii sunt inginerii din automotive (5.700 de lei), inginerii electroniști (5.700 de lei) sau inginerii de aeronave (5.300 de lei).

Sub media de 5.000 de lei câștigă inginerii topografi (4.000 de lei), inginerii geodezi (4.000 de lei), inginerii chimiști (4.000 de lei), inginerii electrotehniști (4.100 de lei) sau inginerii în alimentație (4.100 de lei).

Din cei peste 4.000 de ingineri care și-au introdus salariul în comparator, 41,2% câștigă între 4.500 și 7.000 de lei pe lună. 26% au salarii cuprinse între 3.000 și 4.500 de lei, 17,3% între 7.000 și 10.000 de lei, 8,1% de maximum 3.000 de lei și 6,8% peste 10.000 de lei.

CITEȘTE ȘI: CENIT lansează centrul online de educaţie pentru ingineri

Județele cu cele mai mari medii salariale pentru ingineri sunt București (5.500 de lei), Timiș (5.500 de lei), Cluj (5.400 de lei), Sibiu (5.300 de lei) și Mureș (5.200 de lei).

Cele mai mici salarii, pe de altă parte, sunt încasate de inginerii din Giurgiu, cu o medie lunară netă de 3.150 de lei, Gorj (3.500 de lei), Mehedinți (3.700 de lei) sau Covasna (4.000 de lei).

Interesant este că salariile inginerilor juniori se situează semnificativ peste cele din alte domenii. În acest sens, media netă pentru cei care au maximum doi ani de experiență este de 3.792 lei.

Specialiștii care au între 2 și 5 ani de experiență raportează salarii de 5.000 de lei, în medie, în timp ce pentru seniorii cu mai mult de 5 ani de experiență media este de 6.200 de lei pe lună, la nivel național.

MONEY BUZZ ■ ȘTIRI BUSINESS ■ ȘTIRI ECONOMICE ■ ȘTIRI FINANCIARE

- Publicitate -

BIPA, brandul de drogherii al grupului REWE, intră pe piața din România

Dezvoltarea rețelei de drogherii BIPA în Austria, Croația și a supermaketurilor PENNY pe plan local în ultimii ani a...

BIPA, the drugstore brand of REWE Group, to open first store in Romania next year

After it's success and growth in Austria and Croatia, BIPA marks a significant milestone in the international growth and...