Romexpo se transformă într-un complex multifuncțional modern

Cel mai înalt turn de birouri din complex va avea 41 de etaje

Camera de Comerț și Industrie a României și compania Iulius propun un proiect amplu de dezvoltare pentru a transforma Romexpo într-un complex multifuncțional modern.

Investiția este estimată la o valoare totală de peste 2,87 miliarde de euro și va fi realizată etapizat.

Pol de business, lifestyle, retail și cele mai înalte clădiri din țară

Componenta office va concentra principalele companii multinaționale din segmentul tech și nu numai și va genera crearea a peste 30.000 de noi locuri de muncă. Totodată, alte 2.000 de locuri de muncă sunt estimate pentru perioada construcției.

În cadrul noului complex vor fi construite mai multe turnuri de birouri, cel mai înalt cu o înălțime de 179m și 41 de etaje, dar și altele de la 24 la 36 de etaje.

Într-o simbioză cu atracțiile socio-culturale va fi și ansamblul de retail, care completează conceptul de lifestyle center. Branduri premium, zone de servicii, cele mai noi concepte de entertainment și petrecere a timpului liber vor fi parte din oferta proiectului mixed-use.

Proiectul înglobează cel mai mare spațiu destinat producătorilor și comercianților autohtoni, într-un concept de fresh market dezvoltat în premieră în România.

Totodată, va fi accesibil un centru al antreprenoriatului românesc, unic în țară, facilități de tip coworking capabile să genereze oportunități pentru mediul de business local.

Un element inedit este și Muzeul de Istorie Monetară, o inițiativă în premieră națională, dar și cel mai mare Oceanariu din țară, un adevărat parc acvatic, care va reprezenta un nou punct de interes turistic.

Ca o funcțiune complementară unui centru expozițional de anvergură va fi realizat și un hotel de 5 stele, în linie cu exigențele unei capitale europene.

Muzeu dedicat lui Brâncuși

Aici va fi primul Muzeu de Artă din România dedicat exclusiv sculptorului Constantin Brâncuși, iar pavilionul central va fi reconfigurat în Sala multifuncțională „George Enescu”, oferind Capitalei un spațiu artistic la standarde internaționale.

Proiectul integreză pavilioanele expoziționale Romexpo, pe care le reconfigurează și modernizează într-un Centru de Conferințe și Congrese.

Un nou parc, conectat cu Herăstrău

Centrul Expozițional Romexpo se va deschide spre comunitate prin intermediul unei succesiuni de atracții publice: parc central, grădini înierbate, arbori maturi și vegetație luxuriantă, alei de promenadă, esplanadă și piațete. 

Noul parc, care va ocupa 30% din suprafața proiectului, va face o legătură directă cu Parcul Herăstrău și va realiza o conexiune verde de la Piața Charles de Gaulle.

Proiectul pentru fluizarea traficului este realizat în colaborare cu una dintre cele mai mari companii specializate din Europa, incluzând crearea de noi artere rutiere și lărgirea unor benzi de circulație, dar și piste de bicicletă și facilități care contribuie la mobilitate urbană.

Mai mult, va fi realizată și cea mai mare parcare din România, cu peste 12.000 de locuri, subterane și supraterane.

MONEY BUZZ ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

Salteaua perfectă pentru un somn odihnitor

Somnul este o parte esențială a unei vieți armonioase din toate punctele de vedere. O rutină de odihnă corespunzătoare...

OMV modernizează rețeaua de stații de carburanți din Europa Centrală și de Est

OMV va introduce, în următorii trei ani, o nouă identitate de brand în șapte țări din Europa Centrală și...