Românii sunt din ce în ce mai interesați de achiziția unei mașini noi

49% dintre românii care intenționează să-și achiziționeze o mașină în viitorul apropiat doresc ca aceasta să fie nouă.

Alți 20% le iau în considerare pe cele de tip hybrid plug-in și 12% pe cele full electric, potrivit unui studiu realizat de Mercury Research pentru ING Bank.

În ceea ce privește resursele financiare, 74% dintre românii care se gândesc să cumpere o mașină iau în considerare un credit de nevoi personale sau un împrumut.

Din cei care vor să își cumpere o mașină, 51% plănuiesc să cheltuiască până în 10.000 de euro, 35% între 10.000 – 20.000 de euro, iar 13% peste 20.000 de euro.

Cei care aleg mașinile de tip hybrid plug-in sau 100% electrice menționează ca motive principale nivelul mai mic de poluare în comparație cu un vehicul normal (49%).

Urmează costul mai scăzut al alimentării (28%) și existența programelor de sprijin guvernamental pentru achiziționarea acestor tipuri de mașini (19%).

Printre motivele pentru care aceștia ezită să își cumpere mașini verzi se numără infrastructura de încărcare subdezvoltată (31%), autonomia vehiculelor (20%) și prețul mai mare comparativ cu o mașină clasică (16%).

- publicitate -

articole noi