România rămâne pe ultimul loc în Uniunea Europeană la colectarea TVA

Conform reformelor fiscale asumate prin PNRR, decalajul de TVA ar trebui să scadă cu cinci puncte procentuale, până în 2025, și per ansamblu colectarea taxelor să fie îmbunătățită cu 2,5% din PIB

România rămâne pe ultimul loc în UE la colectarea TVA, înregistrând din nou cel mai mare deficit de încasare a acestei taxe din suma totală ce ar trebui colectată, estimat la 35,5%, conform raportului publicat recent de Comisia Europeană (CE), pentru anul 2020.

CE se așteaptă ca pentru 2021 diferența să scadă până la 33% datorită măsurilor luate de administrația fiscală românească, începând cu 2020, de a introduce diverse mijloace de raportare digitală, precum implementarea SAF-T și conectarea caselor de marcat fiscale cu serverele ANAF.

Conform PwC, Comisia Europeană estimează că facturarea electronică va contribui la reducerea fraudei în materie de TVA cu până la 11 miliarde euro pe an și la scăderea costurilor administrative și de conformitate pentru comercianții din UE cu peste 4,1 miliarde euro pe an în următorii zece ani.

Digitalizarea administrației fiscale

Fișierul standard de control fiscal (SAF-T) a devenit obligatoriu pentru marii contribuabili în 2022 și va fi aplicat etapizat și pentru celelalte categorii de contribuabili până în 2024, arată datele PwC.

De asemenea, au fost conectate la serverele ANAF casele de marcat electronice fiscale, putând fi urmărite tranzacțiile în timp real. Tot în acest an, a devenit obligatorie RO e-Factura pentru operatorii economici în relația cu autorități contractate de stat.

E-factura este obligatorie și în contractele încheiate în relația B2B (business to business), în măsura în care acestea au ca obiect produse cu risc fiscal ridicat. Pentru celelalte contracte de tipul B2B, utilizarea este opțională.

Potrivit Ministerului de Finanțe, în urma discuțiilor cu Comisia Europeană, este așteptat ca RO e-Factura să devină obligatoriu pentru toate tranzacțiile în relația dintre companii, business to business (B2B), începând din ianuarie 2024.

Cum au rezolvat o parte din problema neîncasării TVA Italia și Ungaria?

În Italia, în cursul anului 2019, sistemul de facturare electronică a detectat fraude în materie de TVA în valoare de 1,1 miliarde euro, în timp ce plățile de TVA pentru livrări locale au crescut cu 3,6 miliarde euro, între anii 2018 și 2019.

Ungaria a introdus în 2018 un nou sistem de raportare online, Sistemul de facturare online. Obiectivul introducerii raportării online a datelor și al instituirii sistemului de gestionare a datelor este de a descuraja frauda fiscală.

Prin această evoluție, o mare parte din cifra de afaceri facturată a devenit vizibilă și trasabilă pentru administrația fiscală, în consecință, gestionarea riscurilor a devenit mai eficientă, iar veniturile din TVA au crescut semnificativ.

CITEȘTE ȘI: PwC lansează aplicația ANAFcheck pentru verificarea TVA split

- Publicitate -

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Cum să alegi conectorii potriviți pentru doze electrice în funcție de proiectul tău

Alegerea conectorilor potriviți pentru dozele electrice este un pas esențial în orice proiect de instalație electrică, fie că este...