Medlife arată că România poate ajunge la 50.000 de cazuri pe zi în următoarele două săptămâni, în condițiile unei testări adecvate.
Predicția vine după ce Medlife a identificat alte 137 cazuri suspecte de infectare cu tulpina Omicron dintr-un lot de 175 de probe selectate în mod aleatoriu de la pacienți confirmați cu virusul SARS-CoV-2 prin test PCR.
Conform reprezentanților companiei, numărul suspiciunilor este mai mult decât dublu (de la 35% pe lotul evaluat săptămâna trecută, la 78% pe lotul studiat în această săptămână).
Probele suspecte provin din Cluj – 68, București – 37, Timiș – 22 și Brașov – 10. Acestea urmează să fie secvențiate în cursul săptămânii viitoare pentru o confirmare fermă.
Până astăzi, autoritățile au anunțat 295 de cazuri de infectare cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2.
Mai mult, 6.036 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 26 de decese.