Conform unui studiu RE/MAX, România este pe primele locuri în Europa la creșterea prețurilor la locuințe, dar rămâne codașă la prețul / mp.
„Studiul realizat de RE/MAX Europe arată că preţurile pentru proprietăţile rezidenţiale din România au crescut, în primele şase luni ale acestui an, cu cca. 5,9% comparativ cu finele lui 2015, ajungând la cca. 900 de euro/mp”, a declarat Răzvan Cuc, Preşedinte RE/MAX România.
Astfel, ţara noastră se află pe locul cinci în Europa, după Portugalia, unde preţurile au crescut cu 14,3%, Germania – cu un avans de 11,24%, Turcia – 10,68% şi Spania – cu 6,64%. La polul opus se situează ţări precum Slovacia sau Grecia, unde preţurile au scăzut chiar şi cu până la 3%, sau Elveţia, unde majorarea a fost infimă, de sub 1%.
Cu toate că România este fruntaşă în ceea ce priveşte creşterile preţurilor în prima jumătate a anului, dacă este luat în calcul costul pe metrul pătrat, acesta se situează la cca. 900 de euro. Pe primele locuri în acest sens se află Elveţia, Franţa şi Germania, unde preţurile pe metrul pătrat sunt cuprinse între 5.785 euro/mp şi 2.860 euro/mp. La polul opus se află ţări precum Turcia, unde preţul pe metrul pătrat a fost în primul semestru de doar 534 de euro, Cehia (832 euro), Slovacia (879 euro) şi România (900 euro).
În ceea ce priveşte închirierile pe segmentul rezidențial, preţul pe metrul pătrat a rămas aproape neschimbat în majoritatea statelor. Astfel, în România acesta se situează la cca. 5 euro/mp, la acelaşi nivel ca şi la finele lui 2015. Cele mai mari valori sunt înregistrate în Elveţia (17 euro/mp), Olanda (13 euro/mp), Franţa (12,6 euro/mp) şi Finlanda (12,5 euro/mp). La polul opus se află Turcia – 2,27 euro/mp, Grecia – 4,2 euro/mp, Italia – cca. 5 euro/mp şi România, cu 5 euro/mp.
1.908 euro/mp, preţul mediu plătit de un european pentru o locuinţă
Studiul RE/MAX a mai evidenţiat că piaţa imobiliară din Europa este extrem de diversificată, existând diferenţe majore de la ţară la ţară. Cu toate acestea, sigurul numitor comun la nivelul Europei este reprezentat de nivelul minim istoric al ratelor de dobândă la creditele imobiliare, fapt ce a determinat o creştere a cererii la nivel rezidenţial şi, de asemenea, a preţurilor.
Astfel, în prima jumătate a acestui an, un european a plătit în medie 1.908 euro/mp pentru achiziţia unei locuinţe, 91% dintre locuitorii ţărilor luate în calcul visând la o proprietate. În ceea ce priveşte chiriile, preţul mediu la nivelul Europei s-a situat în perioada analizată la 8,08 euro/mp, pe segmentul rezidențial.
Peisajul imobiliar european, în următoarele şase luni
Piaţa imobiliară locală şi europeană va fi influenţată de schimbări legislative sau alte tipuri de mişcări geopolitice (ex. Brexit). Astfel, la nivel local, în ceea ce priveşte previziunile pentru următoarele şase luni, RE/MAX Europe estimează că preţurile pe metrul pătrat, atât la vânzare cât şi la închiriere, vor rămâne stabile, în timp ce legea Dării în plată ar putea avea chiar un efect uşor negativ în numărul de tranzacţii. Cu toate acestea, investiţiile pe segmentul imobiliar din România vor fi în continuare la un nivel ridicat, printre cele mai mari din CEE, conform statisticii.
“Economia şi piaţa imobiliară sunt puternic influenţate de situaţia politică din anumite regiuni. Alte influenţe majore sunt determinate de schimbări legislative locale sau europene, cât şi de evoluţiile dobânzilor pentru creditele imobiliare”, a declarat Michael Polzler, Managing Director RE/MAX Europe.
Cu toate acestea, reprezentantul companiei consideră că următoarele şase luni vor aduce o creştere a preţurilor pe segmentul rezindenţial, atât în ceea ce priveşte vânzarea, cât şi închirierea.