Piața muncii din domeniul saloanelor de înfrumusețare are un deficit de 10.000 de specialiști în domeniul manichiurii și al pedichiurii la nivel național, potrivit Stailer, platformă de rezervări online pentru saloane de înfrumusețare.
Serviciile de manichiură și pedichiură sunt foarte profitabile pentru saloanele de înfrumusețare, iar în perioadele de vârf antreprenorii din domeniu nu reușesc să onoreze în totalitate cererea din piață din cauza lipsei de personal și a concurenței neloiale.
Foarte multe persoane încep colaborările în salon, iar ulterior, după ce își formează o bază de clienți, demisionează și lucrează de acasă sau la domiciliul clienților.
Specialiștii independenți reușesc să-și atragă clienții prin rețele de socializare, iar prețurile sunt în general mai mici cu 30-50% față de prețurile de la salon. Cererea este în creștere datorită popularității înregistrată de serviciile pentru îngrijirea unghiilor cu gel și a unghiilor semipermanente.
În acest context, clientele sunt nevoite să facă programări cu 3-4 săptămâni înainte, iar dacă apar alte priorități și nu pot onora programarea, le este foarte dificil să mai găsească locuri libere rapid.