România ocupă locul 3 în topul țărilor care dau cele mai mari companii din Europa Centrală și de Est. Cifra de afaceri a celor 60 de companii românești din top a crescut cu 44,1% la 112,2 miliarde euro, în timp ce profitul net a crescut cu 142,5%.
OMV PETROM este compania românescă cel mai bine clasată în topul Coface, fiind pe locul 8. Urmează divizia de retail a aceleiași companii, OMV PETROM MARKETING, care s eclasează pe locul 35.
Producătorul auto Dacia se clasează pe locul 38, în scădere cu opt poziții față de anul trecut, Rompetrol este pe locul 44 (în creștere de la locul 88 în 2022), iar Lidl România se află pe locul 63.
Mineralele, chimicalele, petrolul, materialele plastice și industria farmaceutică reprezintă cel mai mare sector, cu cea mai mare pondere în ceea ce privește cifra de afaceri generată (32,0%).
Acesta este urmat de utilități și serviciile publice precum și de comerțul nespecializat, cu o ponderea în cifra de afaceri de 18,7%, respectiv 16,3%, între companiile românești din top.
Grupul polonez PKN Orlen rămâne pe primul loc în acest top, consolidându-și semnificativ poziția cu o creștere de 111% a cifrei de afaceri, după +52% în anul anterior.
Urmează cehii de la RWE, compania multinațională de petrol și gaze MOL Ungaria (locul 3), compania maghiară MVM Energetika (pe locul 4), Skoda (locul 5) și retailerul Jeronimo Martins Polska (poziția a șasea).